14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportStelian Tănase, la un pas de DEMITERE. Raportul TVR ajunge în plen

Stelian Tănase, la un pas de DEMITERE. Raportul TVR ajunge în plen

După ce săptămâna trecută Comisiile pentru Cultură au respins raportul de activitate al TVR pe anul 2014, miercuri raportul va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al Parlamentului, conducerea TVR putând fi astfel demisiă odată cu acest vot, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Este raportul Comisiilor pentru cultură, care trebuie să fie dezbătut în cel mai scurt timp şi am decis să-l dezbatem miercuri, să-l supunem voturi. Miercuri va fi şi votul pentru raport. Dacă raportul va fi aprobat, fiind raport de respingere, atunci se dizolvă Consiliul de Administraţiei", a spus Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, în cazul în care conducerea TVR va fi demisă, Comitetul liderilor din Parlament va trebui să propună un nou Consiliu de Administraţie, care să fie supus votului senatorilor şi deputaţilor.

Cele mai citite

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

Cum să calmezi mâncărimea și disconfortul bebelușului tău? Află în cartea VindecaDAI

Afecțiunile pielii sunt îngrijorări normale ale părinților, în primele luni de viață ale bebelușilor și nu numai. Află acum modul natural de vindecare...

1 august devine Ziua naţională a Salvamont România

Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă de instituire a Zilei Naționale a Salvamont România, care va fi sărbătorită în...
Ultima oră
Pe aceeași temă