11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportSUA așteaptă explicații de la Ponta și Dragnea

SUA așteaptă explicații de la Ponta și Dragnea

Noul şef al Ambasadei SUA în Bucureşti, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Gândul, că Guvernul Ponta nu i-a liniştit îngrijorările cu privire la motivul pentru care a dat Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali, în loc să aleagă o procedură mai transparentă, respectiv cea parlamentară.

„Noi credem că o procedură parlamentară transparentă este cea mai bună cale de urmat când vine vorba de schimbat legi”. Întrebat de gândul cum îşi explică lipsa de reacţie a Guvernului după declaraţia de săptămâna trecută a Ambasadei, Dean Thompson a replicat, cu referire la ordonanţă: „Aceasta este o decizie pe care Guvernul a luat-o pe baza propriilor calcule şi a eforturilor sale de a face – îmi imaginez – ceea ce crede că trebuie făcut”.

Cu privire la lupta împotriva corupţiei din România, americanul a subliniat că aceasta nu se încheie niciodată. El a descris succesul final al acestei lupte momentul în care există „o recunoaştere largă şi consistentă cu privire la faptul că România are un sistem judiciar puternic şi independent, în care nimeni nu e mai presus de lege”.

 Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că nu este îngrijorat de o posibilă rupere a legăturilor dintre România şi SUA, subliniind, totodată, că Washingtonul are o relaţie "foarte robustă" cu Beijingul.

"Noi avem o relaţie foarte robustă cu China. Ştiu că primul-ministru (Victor Ponta) şi membri ai echipei sale sunt acum acolo. Nu sunt deloc îngrijorat de o posibilă rupere a – nu ştiu dacă i-aş spune 'axă' – legăturilor dintre România şi SUA ori dintre România, UE şi NATO. Aici şi-a pus România încrederea şi în funcţie de ele şi-a făcut planurile pentru viitor. Este o zonă în care continuăm să colaborăm, pentru a ne asigura că alianţa noastră devine şi mai puternică, iar aceste legături devin mai concrete", a declarat pentru gandul.info Dean Thompson, întrebat dacă vede un risc ca liderii politici români să rupă "axa" Bucureşti-Washington şi să se reorienteze către est, către China.

"Nu văd niciun semnal că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Pe măsură ce mergem mai departe, împreună cu România… am văzut că liderii politici, indiferent de partid, şi-au exprimat solidaritatea cu SUA şi cu Europa şi există un angajament din partea lor", a mai spus Thompson.

Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă