18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportReuniune de urgență a deputaților privind cererea de urmărire penală a lui...

Reuniune de urgență a deputaților privind cererea de urmărire penală a lui Ponta

UPDATE ora 17,10: : Cererea DNA a ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost reunit de urgență, vineri, la ora 17.00 pentru a discuta sesizarea DNA cu privire la primul ministru și pentru  a “demara procedurile care se impun”, a declarat Valeriu Zgonea. 

“Am primit de la procurorul general sesizarea cu privire la domnul deputat Victor Ponta, prim-ministru al României, am convocat pentru ora 17:00 Biroul Permanent, pentru a stabili procedurile conform regulamentului”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a precizat că nu a deschis “plicul de la procurorul general” şi nu ştie “dosarul în care este implicat Victor Ponta”.

Citește și: Victor Ponta: DOAR Parlamentul poate să mă demită

Premierul Victor Ponta este urmărit penal şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, potrivit DNA.

Procurorii susţin că există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA “Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

Citește și: Victor Ponta, URMĂRIT PENAL în dosarul lui Șova. Lista celor 19 infracțiuni de care este acuzat premierul. Iohannis îi cere demisia, Ponta refuză

Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moțiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă