31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSportZiua judecății pentru Radu Mazăre: Dosarul Retrocedărilor a ajuns aproape de final

Ziua judecății pentru Radu Mazăre: Dosarul Retrocedărilor a ajuns aproape de final

Dosarul Retrocedărilor, în care sunt judecați Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, foștii lideri PSD din Constanța, și alte 35 de persoane se apropie de final. După mai bine de 10 ani și 100 de termene s-a ajuns în faza pledoariilor finale ale avocaților.

Acestea vor avea loc în zilele de 3 și 5 aprilie. Procurorii DNA au cerut pedeapsa maximă pentru cei doi inclulpați, ca și pentru Cristian Borcea. Aceștia sunt acuzați că au prejudiciat bugetul de stat cu mai multe zeci de milioane de euro.

S-a spus, în ultimele zile, că celebra și abrogata Ordonanță 13 este o modalitate prin care s-a încercat împiedicarea echidistantă și eficientă a actului de justiție. România se confruntă însă în acest domeniu cu dosare care bat pasul pe loc, în instanțe, de ani buni, unele de aproape un deceniu.

Urmărirea penală în acest dosar a fost începută în decembrie 2005, iar inculpații au fost trimiși în judecată pe 25 octombrie 2008. Dosarul se referă la anumite schimburi de terenuri, care ar fi creat, potrivit experților DNA, un prejudiciu de 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa.

Cele mai citite

Claudia Sheinbaum, prima femeie care va conduce Mexicul. “Nu vă voi dezamăgi”

Claudia Sheinbaum, candidata stângii guvernamentale, a fost aleasă președintă a Mexicului, marcând astfel un moment istoric, fiind prima femeie care va deține această funcție...

Zbor direct Bucureşti-Baku şi retur, operat de Azerbaijan Airlines

Primul zbor pe ruta Bucureşti-Baku, Zbor direct Bucureşti-Baku şi retur, operat de Azerbaijan Airlines, a avut loc astăzi, pe 3 iunie 2024. Vor fi...

recunoașterea și gestionarea bolilor copilăriei

Bolile copilăriei reprezintă acele afecțiuni care apar, în mod tipic, la copiii de vârstă mică. Din această categorie fac parte, printre altele, varicela,...
Ultima oră
Pe aceeași temă