16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportSesizarea lui Orban privind averea lui Ponta, analizată de ANI la fel...

Sesizarea lui Orban privind averea lui Ponta, analizată de ANI la fel ca oricare alta

Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, a declarat vineri că sesizarea depusă de Vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, cu privire la averea premierului Victor Ponta şi a soţiei sale, Daciana Sârbu, este gestionată la fel ca oricare alta care ajunge la ANI, informează Mediafax.

Ludovic Orban a anunțat, în 7 octombrie, în fața sediului Agenției Naționale de Integritate, că depus o sesizare pentru cercetarea premierului Victor Ponta și a soției acestuia, Daciana Sârbu, pentru că cei doi nu ar fi declarat împreună șapte case pe care le-ar deține.

"Sesizez oficial încălcarea flagrantă de către prim-ministrul Victor Ponta a legislației privind integritatea în exercitarea funcției publice. Este vorba despre declarația de avere depusă de Victor Ponta în care, din 2010, de la apariția Legii 176/2010, omite în mod intenționat să treacă bunurile soției, fiind vorba despre Daciana Sârbu, soția domnului Ponta, europarlamentar PSD. Reprezintă o încălcare gravă a Legii 176, articolul 3, alineatul 2, care prevede obligativitatea persoanei publice de a completa declarația de avere incluzând bunurile soției și ale copiilor aflați în întreținere", a susținut Orban.

De asemenea, vicepreședintele PNL a precizat că a mai solicitat ANI să constate infracțiunea de fals în declarații care ar fi comisă de premierul Victor Ponta.

 

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...
Ultima oră
Pe aceeași temă