26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportShhaideh: Pentru CE de Fotbal 2020, Ministerul Dezvoltării va reabilita patru stadioane...

Shhaideh: Pentru CE de Fotbal 2020, Ministerul Dezvoltării va reabilita patru stadioane în București

Ministerul Dezvoltării Regionale are în plan reabilitarea și modernizarea a patru stadioane din București pentru organizarea unor meciuri de la turneul final al Campionatului European de Fotbal 2020, a declarat, miercuri, vicepremierul Sevil Shhaideh, potrivit Agerpres.

"Din perspectiva ministerului pe care îl reprezint Euro 2020 reprezintă reabilitarea a patru stadioane și ne referim aici la Steaua, Dinamo, Arcul de Triumf și Rapid. În momentul acesta, trei stadioane au toate documentațiile pregătite ca să intre în procesul de pregătire — studii de fezabilitate, proiect tehnic și lucrări. Mai avem discuții cu al patrulea stadion, să vedem dacă rezolvăm și aici toate documentele", a explicat Shhaideh, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, întrebată la ce se referă proiectul de hotărâre care s-a aflat pe agenda ședinței Guvernului de miercuri privind Euro 2020.

Ea a confirmat că al patrulea stadion la care s-a referit este cel al clubului Dinamo București, precizând că există și o variantă de rezervă.

"Pentru cele trei, în acest moment, după ce se vor finaliza toate procedurile legate de documentele de proprietate, certificate de urbanism ș.a.m.d., noi sperăm ca într-o lună cel mult să înceapă partea de pregătire a proiectelor tehnice. Dacă Clubul Dinamo, deci partea de stadion de la Clubul Dinamo nu va reuși să îndeplinească toate condițiile necesare documentațiilor pentru pregătirea unei investiții publice, pentru că, până la urmă vorbim de o investiție publică, se ia în analiză un al patrulea stadion. Știți că avem stadionul de la BNR și vedem cum putem rezolva și cu acesta", a declarat Shhaideh.

Vicepremierul a explicat că proiectul de hotărâre privind Euro 2020 se referă, în primul rând, la actualizarea comitetului interministerial cu privire la coordonarea pregătirilor pentru Campionatul European de Fotbal de peste trei ani.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...
Ultima oră
Pe aceeași temă