14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecial"Halep cea nemiloasă!" Cum titrează WTA victoria Simonei în fața Alexandrei Dulgheru

“Halep cea nemiloasă!” Cum titrează WTA victoria Simonei în fața Alexandrei Dulgheru

Simona Halep, cap de serie 2, a obținut o calificare incredibilă în semifinalele turneului Premier 5 de la Roma, după ce a eliminat-o pe Alexandra Dulgheru, 72 WTA, în mai puțin de o oră. WTA nu a trecut cu vederea maniera în care s-a decis duelul românesc.

“Halep, cea nemiloasă, se califică în semifinalele de la Roma”, titrează WTA pe site-ul oficial. Victoria Simonei, scor 6-1, 6-0, după doar 56 de minute a luat prin surprindere lumea tenisului, iar orice dubii cu privire la faptul că între cele două jucătoare ar fi putut exista menajamente au fost spulberate.

Simona a evoluat în forță, dând totul încă de la primul game, iar pe teren rivalitatea a fost la cote maxime. Dulgheru a reușit un singur game, la scorul de 1-1, după care a urmat un lung monolog al Simonei. Cu toate că a eliminat jucătoare de top, precum Safarova (14 WTA) și Makarova (8 WTA), Dulgheru nu a mai avut forță și contra Simonei. Istovită după o săptămână lungă, Alexandra s-a văzut dominat cap-coadă de numărul 2 mondial.

Colege în echipa de Fed Cup a României, Simona și Alexandra au dus o luptă parcă prea dură pe teren. Pentru Halep va urma un meci mult mai greu cu Suarez Navarro (10 WTA) sau Petra Kvitova (4).

Citește și Simona Halep, în semifinale, după 6-1, 6-0 cu Alexandra Dulgheru

 

Cele mai citite

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă