14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSerena Williams, jucătoarea lunii mai a circuitului WTA

Serena Williams, jucătoarea lunii mai a circuitului WTA

Serena Williams, liderul mondial al WTA, a fost votată masiv de suporteri drept jucătoarea lunii mai. Ea a primit nu mai puțin de 58% din totalul voturilor.

Serena Williams, care a cucerit al 20-lea grand slam al carierei sale la Roland Garros, a fost finalistă în lupta pentru desemnarea celei mai bune jucătoare a lunii, alături de Lucie Safarova (7 WTA, 20% din voturi), Maria Șarapova (4 WTA, 14%) și Petra Kvitova (2 WTA, 8%).

În luna mai, Williams a avut următoarele rezultate: semifinală Madrid (învinsă de Kvitova, 6-2, 6-3), abandon turul 3 Roma (Christina McHale), câștigare Roland Garros (victorie cu Safarova, 6-3, 6-7(2), 6-2).

“Să câștig al douăzecelea grand slam la Roland Garros este cu atât mai special pentru mine deoarece este un loc în care nu am avut întotdeauna succese”, spunea Williams la finalul turneului parizian.

Următorul turneu major pentru Williams este Wimbledon, care va debuta pe 29 iunie, acolo unde va avea șansa să-și mai treacă în cont încă un grand slam.

Citește și Halep: “Ar însemna mult să ajung în fazele finale la Wimbledon.” De ce îi plac suprafețele rapide

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă