18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportTişe: Ponta să se dezică de "iniţiativa ţicnită" ca militarii să participe...

Tişe: Ponta să se dezică de “iniţiativa ţicnită” ca militarii să participe la controale fiscale

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe îi cere premierului Victor Ponta să se dezică de “iniţiativa ţicnită” a lui Dan Voiculescu privind detaşarea unor cadre militare la Ministerul de Finanţe pentru a se ocupa de controale fiscale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatorul Alin Tişe afirmă, într-un comunicat de presă transmis marţi, că “USL propune pentru România o soluţie miraculoasă care să ducă la o supra-creştere economică”.

“Soluţia găsită este prigonirea patronilor şi micilor întreprinzători de către armată. Ne vom trezi în curând cu trupele speciale detaşate în Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni, cu armamentul din dotare, la sediile companiilor. Sugerăm USL-ului să capaciteze şi să coopteze în această operaţiune senzaţională şi trupele de Jandarmerie, Poliţie, Pompieri. Ne putem imagina cum, între două intervenţii la incendii, echipajele de pompieri cu chitanţierul în mână vor controla şi încasa taxe şi impozite. Cerem premierului Ponta să se dezică în mod public de aceasta ţicnită iniţiativă şi să lase instituţiile statului abilitate prin lege să îşi îndeplinească în mod democratic atribuţiile. Cerem USL să renunţe să mai supună populaţia, mici întreprinzători şi militarii la umilinţe nemeritate”, se arată în documentul citat.

Senatorul PDL susţine că USL face paşi importanţi către “instaurarea din nou a unui regim totalitar, care doreşte să folosească instituţiile de forţă şi represiune ale statului împotriva populaţiei, a micilor întreprinzători care cu greu răzbesc în această perioadă de criză economică”.

“Putem să ne imaginăm cum trupele speciale tocmai retrase dintr-un teatru de război vor aduna taxele de la covrigării, frizerii, sculării. Este de neconceput ce modalităţi inventează USL doar pentru a-şi acoperi minciunile şi promisiunile electorale”, conchide Alin Tişe.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, declara, luni, că în şedinţa USL la care a participat s-a discutat ideea detaşării de personal militar la Ministerul de Finanţe pentru implicarea în combaterea evaziunii fiscale, el invocând numărul insuficient de oameni care să controleze evazioniştii.

“Am vorbit despre o măsură cred eu foarte bună, la ora actuală la Ministerul Apărării există personal disponibil care poate fi detaşat în interesul serviciului la Ministerul de Finanţe, pentru a putea să punem cât decât stavilă evaziunii fiscale, pentru că marea problemă e controlul. Nu avem suficienţi oameni care să controleze evazioniştii”, susţinea Voiculescu.

“Oamenii din Armată au o statură, au o moralitate, o disciplină a muncii care îi recomandă pentru a fi controlori şi vânători de evazionişti”, spunea Voiculescu.

Cele mai citite

Nu se mai găsesc saci în sectorul 1! Armand și Tudorache își fac mâna pentru alegeri

Ilustrație: Marian Avramescu Un fenomen extrem de rar pe raza sectorului 1 din Capitală, de aproximativ trei ani și jumătate, a început să fie...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Sfaturi și Recomandări pentru Părinți

În fiecare an, cercetările în domeniul nutriției infantile aduc noi descoperiri și înțelegeri, contribuind la îmbunătățirea alimentației pentru bebeluși și copii mici. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă