15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportVICE: Trei milioane de euro, risipiți de ANOFM pe o campanie de...

VICE: Trei milioane de euro, risipiți de ANOFM pe o campanie de informare pentru șomeri

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) ar fi cheltuit trei milioane de euro pe o campanie de conștientizare a îmbătrânirii active. Banii au provenit de la Uniunea Europeană, iar potrivit VICE, președinta ANOFM, Cristiana Barbu a alocat salarii uriașe unor angajați ale partenerilor de proiect pentru producerea unor spoturi video și a unui film de scurtmetraj.

“Cristiana Barbu este mama fostei deputate Cătălina Ștefănescu și a fost repusă în funcție de premierul Grindeanu, la începutul anului, în locul celui numit în funcție, în luna august 2016, de Guvernul Cioloș. Ea mai ocupase aceeași poziție și în perioada 2012-2016. Fostul ministru al Muncii, Dragoș Pâslaru, a încercat să schimbe mecanismul de numire în această funcție, ca să depolitizeze instituția.

Cu aceleași firme partenere, S.C. Rusu& Bortun SRL și S.C.System&Network Solution SRL, Agenția mai cheltuise, între 2009-2011, aproape 2,3 milioane de euro, pentru o campanie asemănătoare, tot de conștientizare, care viza tinerii fără un loc de muncă. Parteneri selectați prin procedură, respectând legislația, a precizat ANOFM”, scriu jurnaliștii.

Ei mai spun că ANOFM a încercat să le arate românilor că tinerii și bătrânii se angajează cel mai greu, iar pentru asta, s-au cheltuit milioane de euro pe “conferințe, broșuri, mape, pixuri, spoturi și filme scurte, cursuri, deplasări, studii și cercetări sociologice pe care apoi nu le mai folosește nimeni.”

„După evaluarile Agenției, campania despre tineri a fost considerată așa un mare succes, încât au cerut bani la UE pentru a fi dedicată una și pentru vârstnicii în căutarea unui loc de muncă. Alții bani, alte distracții, conferințe și dezbateri. Cu aprobarea Uniunii Europene, desigur.

Campania despre tinerii șomeri s-a numit „Muncești", a avut și un site în care ai fi putut găsi tot ce a realizat Agenția, în schimbul celor două milioane de euro cheltuite, numai că – surpriză!- este inactiv.

Am început să mă uit pe site și, cu bugetul detaliat în față, ajuns în posesia mea pe surse, îți voi explica de ce s-au dus pe apa Sâmbetei aproape trei milioane de euro, mai exact: 13 298 457 de lei.”, scriu jurnaliștii în articolul lor.

Mai multe detalii despre banii cheltuiti de ANOFM puteți citi AICI.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă