20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. NOUL BMW Seria 7, în premieră mondială. Cum arată noua...

GALERIE FOTO. NOUL BMW Seria 7, în premieră mondială. Cum arată noua limuzină germană

UPDATE: Noul BMW Seria 7 a fost lansat, miercuri, în premieră mondială. Cea mai mare mașină din portofoliul BMW a ajuns la cea de a șasea generație. 

Noul BMW Seria 7 aduce câteva noutăți pentru nava amiral a nemților și relansează lupta la categoria grea. Cei trei producători nemți de la vârful segmentului de piață premium promit să revoluționeze clasa limuzinelor cu fiecare model nou lansat, iar noul Seria 7 câștigă teren prin noua sa generație.

Vezi mai sus o SUPER GALERIE FOTO cu BMW Seria 7, surprins în peste 40 imagini

Modelul de vârf al producătorului german a primit câteva artificii estetice, care reîmprospătează imaginea limuzinei de lux. Modificări importante au avut loc la nivelul botului și al spatelui, unde avem spoilere redesenate, dar și blocuri optice noi.

Dacă la nivelul aspectului Seria 7 ar fi putut veni cu linii chiar mai îndrăznețe, nemții au pus mare accent pe partea tehnologică. În primul rând noua generație este construită, începând de la nivelul caroseriei și până la interior, din materiale ușoare, care reduc greutatea cu 130 kg, ceea ce face ca modelul să se apropie de greutatea unui Seria 5. O premieră în acest sens ar fi faptul că a fost introdus CFRP (polimer ranforsat cu fibră de carbon), material înâlnit pentru prima dată pe un model care nu face parte din gama i, precum i8.

Citește aici Cât costă NOUL BMW Seria 7

Tot de la electricele modele i Seria 7 a preluat tehnologii pentru recuperarea de energie și reducerea emisiilor de noxe. De altfel, modelul nu va veni doar cu motoare termice, ci și cu o versiune plug-in hibrid.

Printre noile sisteme și dotări se numără: modul Adaptive (care setează mașina în funcție de stilul de condus al șoferului, lucru realizat prin memorarea mai multor parametri), control al sistemului multimedia prin gesturi ale mâinii (ex. respingere apel), BMW Display Key (mașina se parchează automat, în anumite condiții, fără ca șoferul să fie în ea).

O altă caracteristică importantă este sistemul penumatic de ultimă generație, care poate ridica garda la sol cu 2 cm sau o coboară cu 1 cm, pentru un stil de condus agresiv. Trenul de rulare este unul adaptiv, ceea ce face ca șoferul și pasagerii să fie transportați cât mai lin.

Vezi și GALERIE FOTO. Renault Alpine Celebration, conceptul care anunță viitorul bolid franțuzesc

Motorizări

Noul Seria 7 va beneficia de trei versiuni de motorizare termice, inclusiv de tracțiune 4×4, opțional. Motorul diesel, disponibil la versiunile 730d și 730d Xdrive va fi unul cu șase cilindri, în linie, de 3 litri, care va dezvolta aproximativ 265 CP. Consumul este estimat la 4,5-5,2 L/100 km.

Benzinarul este tot unul de 3 litri (740i) cu 326 CP. Versiunea 750i Xdrive va fi vârful de gamă, cu un motor V8, de 4,4 litri, care dezvoltă 450 CP.

O a patra motorizare este cea de pe modelul plug-in hibrid. Prima astfel de versiune a Seriei 7, denumită 740e, este dotat cu un turbo, cu 4 cilindri în linie, de 2 litri, care dezvoltă 258 CP. Sistemul hibrid mai include și un motor electric, de 95 CP. În această versiune, Seria 7 are un consum de 2,1-2,3 L/100 km.

Citește și Noul Renault Kadjar, disponibil în România. Care este prețul de pornire

Cele mai citite

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă