13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuFiicele lui Cotabiţă, mesaj EMOŢIONANT după externarea artistului

Fiicele lui Cotabiţă, mesaj EMOŢIONANT după externarea artistului

După ce Gabriel Cotabiţă a fost externat joi, din Spitalul Elias din Capitală, fiicele artistului au publicat pe Internet un mesaj adresat medicilor care l-au îngrijit.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea mesajul fiicelor lui Gabriel Cotabiţă.

Citeşte şi: Gabriel Cotabiţă a fost EXTERNAT

“Astăzi tata a ieșit din spital. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea echipelor medicale de la Floreasca și de la Elias. Această experiență ne-a aratat zi de zi calitățile excepționale ale acestor doctori și dedicația cu care își tratează pacienții. Vă mulțumim, încă o dată, pentru profesionalismul și toate eforturile depuse în această perioadă. Recunoștința noastră este totală”, au scris fiicele artistului, Aela, Milena şi Eliza Citabiţă pe Facebook.

De asemenea, cele trei fiice au atras atenţia că interpretul are nevoie de linişte pentru a se recupera şi că el va allege momentul în care va face prima apariţie oficială.

Citește și: FOTO. SCANDAL. O femeie a fost fotografiată lângă Gabriel Cotabiță, pe patul de spital

Gabriel Cotabiţă va continua recuperarea în ambulatoriu şi va reveni la control medical periodic sau ori de câte ori este nevoie, a mai spus directorul medical al Spitalul Clinic de Urgenţă Elias, doctorul Dana Safta.

Directorul medical a precizat că Gabriel Cotabiţă a beneficiat de asistenţă medicală gratuită.”Pacientul a beneficiat de asistenţă medicală complet gratuită, asigurată prin sistemul public de sănătate”, a spus dr. Dana Safta.

Citește și: Pagină de rugăciune pentru Gabriel Cotabiţă pe Facebook

Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.

Cotabiţă a fost transferat, pe 16 iunie, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost începută o anchetă, după ce o infirmieră s-a fotografiat în pat lângă Gabriel Cotabiţă, când acesta era în Secţia de Terapie Intensivă.

Citeşte şi: Ce au dovedit medicii de la Floreasca în cazul Cotabiţă

Conducerea Spitalului Floreasca din Capitală s-a autosesizat şi a dispus constituirea unei comisii disciplinare în acest caz, după ce în presă au apărut informaţii şi o fotografie în care se vede cum infirmiera stă pe pat, alături de Gabriel Cotabiţă, şi îl ia în braţe.

Până la finalizarea anchetei, contractul de muncă al infirmierei a fost suspendat. De asemenea, a fost sesizat Consiliul de Etică al spitalului, pentru a efectua verificări, au spus reprezentanţii Spitalului Floreasca.

Angajata spitalului nu este personal medico-sanitar, ci de îngrijire şi lucrează de mult timp în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, au precizat oficiali ai unităţii sanitare.

Legea drepturilor pacientului interzice furnizarea oricăror date medicale sau fotografii ale bolnavilor fără acordul acestora sau al familiilor celor internaţi.

 

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă