11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăGDPRProgramul magazinelor de sărbători

Programul magazinelor de sărbători

Programele de Sărbători anunţate de marile reţele comerciale prevăd ca supermarketurile să fie închise în zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, în timp ce mall-urile vor fi deschise inclusiv în aceste zile.

AFI Cotroceni va fi deschis, ca în fiecare an, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, atât în cele trei zile de Crăciun, precum şi pe 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, cu un program de funcţionare special. Astfel, în zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, magazinele, restaurantele, cafenele şi zone de distracţie vor fi deschise în cadrul centrului comercial AFI Cotroceni în intervalul 14:00 – 22:00. 

Totodată, spaţiile comerciale, restaurantele şi hipermarket-urile din cadrul Mega Mall din Bucureşti vor fi închise de Crăciun şi de Revelion. Însă, cinematografele din cadrul tuturor mall-urilor care sunt dotate cu astfel de zone de divertisment vor fi deschise şi în zilele de 25 decembrie şi 1 ianurie începând cu ora 13.00 sau, în unele cazuri, începând cu ora 14.00. Zona de restaurante, dar şi patinoarul din Promenada Mall din Bucureşti sunt deschise şi în zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, între orele 14:00-20:00.

Program Cora de sărbători

19 – 23 decembrie: 08.00 – 24.00

24 decembrie: 14.00 – 16.00

25 – 26 decembrie: Închis

27 – 30 decembrie: 08.00 – 24.00

31 decembrie: 14.00 – 16.00

01 – 02 ianuarie: Închis

03 ianuarie: 08.00 – 24.00


Program Carrefour de sărbători

24 decembrie: 07.00 – 18.00

25 decembrie: Închis

26 – 30 decembrie: Program normal

31 decembrie: 07.00 – 18.00

01 ianuarie: Închis


Program Auchan de sărbători

23 decembrie: 07.00 – 24.00

24 decembrie: 07.00 – 18.00

25 decembrie – Închis

26 decembrie – 10.00 – 22.00

27 – 29 decembrie – Program normal

30 decembrie – 07.00 – 24.00

31 decembrie – 07.00 – 18.00

1 ianuarie – Închis

2 ianuarie – 10.00 – 22.00


Program Kaufland de sărbători

24 decembrie: 07.00 – 18.00

25 decembrie: Închis

26 decembrie: 09.00 – 15.00

27 – 30 decembrie: Program normal

31 decembrie: 07.00 – 18.00

01 ianuarie: Închis

02 ianuarie: 09.00 – 15.00 


Program Selgros de sărbători

24 decembrie: 06.00 – 18.00

25 decembrie: Închis

26 decembrie: 07.00 – 22.00

27 – 29 decembrie: 06.00 – 23.00 

31 decembrie: 06.00 – 18.00

01 ianuarie: Închis

02 ianuarie: 07.00 – 22.00


Program Lidl de sărbători

24 decembrie – 08:00-18:00

25 decembrie – Închis

26 decembrie – Închis

27-30 decembrie – Program normal

31 decembrie – 08:00-18:00

1 ianuarie 2016 – Închis

2 ianuarie 2016 – 09:00-15:00


Program Mega Image de sărbători

23 decembrie: 07.00 – 24.00

24 decembrie: Program scurt

25 decembrie – Închis

26 – 29 decembrie: Program normal

Programul supermarketurilor Mega Image variază în funcţie de tipul magazinelor. Orarul de funcţionare al fiecărui magazin poate fi consultat pe site-ul oficial


Program Metro de sărbători

Ca în fiecare an, în ziua de Crăciun, dar şi în prima zi a anului viitor majoritatea magazinelor, dar şi a centrelor comerciale vor fi închise. 

În ceea ce priveşte programul reţelei Metro în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele de 24 decembrie şi 31 decembrie, programul se încheie la ora 16:00, iar pe 25 decembrie şi 1 ianuarie toate magazinele Metro vor fi închise.

În zilele de 26 decembrie şi 2 ianuarie, magazinele vor avea un program scurt, între 8:00 şi 16:00, iar în intervalul 27 – 30 decembrie şi începând cu 3 ianurie se revine la programul normal. 


Citeşte şi: Orarul pentru zilele de Crăciun și de Revelion. Spitalele de urgenţă sunt deschise, metroul și RATB au program de weekend

În zilele de Crăciun și de Revelion, trenurile de metrou vor circula la un interval de 9 minute, iar tramvaiele și autobuzele vor sosi în stații după programul unei zile obișnuite de duminică. Citeşte mai departe. 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă