11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăTechAlina Gorghiu, mesaj pe Facebook: ”Vouă vă place Cioloş? Că mie da”

Alina Gorghiu, mesaj pe Facebook: ”Vouă vă place Cioloş? Că mie da”

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL,  a scris pe contul său de Facebook că nu înţelege deloc supărarea liderilor PSD şi ALDE legată de intenţia preşedintelui Iohannis de a propune un premier politic, comentând că acestora nici tehnocraţii nu le plac, nici variantele politice, ci poate doar soluţiile penale sunt pe gustul lor.

Gorghiu scrie că liderii PSD şi ALDE nu au niciun motiv de îngrijorare cu privire la numirea viitorului prim-ministru. Ea susţine că PSD va fi foarte departe de obţinerea a 50 la sută din voturi care i-ar permite să desemneze un candidat, iar ALDE nu va depăşi limita de 5 la sută pentru a fi interesat de subiect.

”Chiar nu înţeleg deloc supărarea acestora legată de intenţia preşedintelui Iohannis de a propune un premier politic. Nici tehnocraţii nu le plac, nici variantele politice. Poate doar soluţiile penale sunt pe gustul lor”, adaugă liderul PNL. ”Vouă vă place Cioloş? Că mie da…”, încheie Alina Gorghiu postarea de pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, în opinia sa, ar fi bine ca Dacian Cioloş să continue proiectele după alegerile parlamentare, subliniind însă că, pentru acest lucru, e necesar ca de acum să îşi declare adeziunea sau măcar simpatia pentru partidul cu care doreşte să continue proiectele. Iohannis a precizat din nou că, după alegeri, nu va nominaliza premier independent.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că o posibilă înscriere a lui Dacian Cioloş într-un partid nu ar încurca PSD, dar dacă premierul decide să facă acest lucru, atunci el ar trebui să demisioneze din fruntea Guvernului, după cum aminteşte News.ro. Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a comentat că preşedintele Klaus Iohannis ”este parte a unui plan ocult împotriva poporului român şi a libertăţilor câştigate la Revoluţie”.

Întrebat vineri dacă va rămâne independent sau va candida în alegeri, premierul Dacian Cioloş a răspuns: ”Am spus că nu o să candidez şi eu nu am înţeles din ce a spus domnul preşedinte Iohannis că mi-a cerut să candidez”.

 

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă