19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăTechBăsescu: dacă CCR va decide alegeri locale în două tururi, avantajate ar...

Băsescu: dacă CCR va decide alegeri locale în două tururi, avantajate ar fi PNL şi partidele mici

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi că, în cazul în care CCR va decide pe 4 mai ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi, avantajate ar fi PNL şi partidele mici, iar dacă se va păstra formula actuală, cu un singur tur de scrutin, PSD ar avea de câştigat, transmite Agerpres

“Democraţia este despre 50% plus unu. Majoritate înseamnă 50% plus un vot. Pe de altă parte, sunt ţări în care alegerea se face într-un singur tur. Preşedintele SUA se alege dintr-un singur tur, în Marea Britanie sunt alegeri într-un singur tur. Deci, nu putem spune că alegerile dintr-un singur tur nu sunt democratice. Aici vine contra-argumentul. Contra-argumentul este că varianta dintr-un singur tur nu permite aranjamentele politice între partide cu efect în obligaţii de după alegeri. Cert este că, în momentul de faţă, toată povestea este pe masa Curţii Constituţionale. Pe 4 (mai – n.r.) se va pronunţa Curtea şi eu nu văd o incapacitate a Guvernului de a organiza şi turul doi, dacă aşa va decide Curtea”, a afirmat Traian Băsescu, la postul B1 Tv, întrebat care crede că va fi efectul dacă CCR va decide ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi de scrutin. 

Potrivit lui Băsescu, o decizie a CCR privind desfăşurarea alegerilor locale în două tururi ar avantaja PNL-ul şi partidele mici care, spune el, “vor intra în acel proces de negociere şi vor putea obţine nişte funcţii în urma negocierii”. “Deci, este de discutat despre ce este mai bine. Cei avantajaţi acum, când avem alegeri într-un singur tur, sunt cei de la PSD”, a adăugat Băsescu. 

Curtea Constituţională a României discută în 4 mai excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea alegerilor locale, ridicată la Tribunalul Bucureşti. 

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă