15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechBăsescu: Suntem în cel mai mare pericol de la Al Doilea Război...

Băsescu: Suntem în cel mai mare pericol de la Al Doilea Război Mondial

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, vineri, că România nu ar trebui să accepte refugiați din Africa sau Orientul Mijlociu, deoarece țara noastră nu are capacitatea de a-i integra, un exemplu în acest sens fiind comunitatea romă. Fostul șef de stat a menționat că România se află în cel mai mare pericol de cel de-Al Doilea Război Mondial, din cauza crizei imigranţilor.

”România nu ar trebui să accepte să primească refugiați dintr-un motiv simplu: lipsa capacității de a integra, avem exemplu comunitatea romă. Avem această problemă. În plus, eu consider că ce se întâmplă acum este o problemă de securitate a Uniunii Europene și a României. După Războiul Rece, acum suntem în fața celui de-al doilea risc ca magnitudine de la al doilea Război Mondial încoace. Cred că problemele de securitate sunt extrem de severe și ușurința cu care oamenii politici reacționează mi se pare condamnabilă. României i s-au alocat teoretic ba 1.700, acum aflăm din surse că ar fi circa 7.000 de refugiați. Bine, bine 7.000, dar la anul? Care sunt măsurile care garantează că la anul nu se va mări? Cifrele nu trebuie să ne păcălească. Nu aș vrea să fiu considerat un om cu abordări bombastice. Sunt impresionat de drama acestor oameni, dar sunt prețuri foarte mari la acest tranzit”, a spus Traian Băsescu într-o emisiune a postului B1 TV

Citeşte şi: Blaga îl contrazice pe Băsescu pe tema refugiaților. Ce susține copreședintele PNL

Întrebat dacă România ar putea deveni ținta teroriștilor, fostul președinte a precizat că oricând poate să apară un atac.

“Eu vă spun un lucru. Nu există serviciu secret în lume care să poată garanta că un procent din miile, zecile de mii de oameni care vin din Afrtica, din Irak și din Orientul Mijlociu nu sunt finanțați chiar de Statul Islamic. Ce pierd din vedere oamenii din stat e faptul că Statul Islamic controlează producțiile din rafinăriile de țiței din Libia și Irak, controlează fluxurile teroriste din Orientul Mijlociu și Africa. Ei pot finanța ca printre acești amărâți să plaseze o rețea organizată în interiorul Uniunii Europene. Eu nu am uitat declarația Statului Islamic: Califatul va cuprinde Balcanii și România”, a precizat Băsescu.

”România nu este pregătită pentru un salt în riscurile de securitate. România pâăa acum nu a refuzat refugiați. Avem cinci centre. Avem 1.500 de locuri. Avem 300 – 400 de refugiați. Eu înțeleg și lozinca cu solidaritatea pe care o lansează multe state, chiar doamna Merkel cu care am o relaţie foarte bună cu dânsa şi o simpatie. Nu am văzut-o când România a spus am frontierele sigure. De ce nu aş fi în Schengen? Pe noi ne-a împins într-o zonă politică. Uitaţi-vă la cum îşi pun bombe suniţii cu şiiţi. Noi ne mai certăm cu ungurii, dar ăştia îşi pun bombe”, a mai spus fostul președinte.

Fostul președinte a mai adăugat că România se poate folosi de articolul 3 din Constituție, care spune că “pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”  în argumentarea de ce România nu primește masiv imigranți.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă