13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechBlaga: Tăriceanu ar trebui să demisioneze de la şefia Senatului, pentru că...

Blaga: Tăriceanu ar trebui să demisioneze de la şefia Senatului, pentru că lezează interesele ţării

Cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi să îşi dea demisia din funcţie, consideră copreşedintele PNL Vasile Blaga, citat de Agerpres

“Nu m-am pronunţat niciodată asupra unui dosar aflat în instrumentarea magistraţilor. Nu o să o fac nici acum, dar în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Senatului, de data aceasta, eu cred că cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă domnia sa este să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că, până la urmă, lezează interesele ţării. Nu a mai fost niciodată o astfel de situaţie”, a declarat marţi Vasile Blaga, la sediul PNL. 

Procurorii DNA Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 

DNA precizează că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată în 18 mai), s-a dispus citarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a fi audiat ca martor. 

“Fiind audiat în 15 aprilie, în depoziţia luată sub jurământ, acesta a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată”, susţin procurorii. 

Cele mai citite

Cinci locuri în Liga Campionilor pentru Germania, în sezonul viitor! Victoria lui Dortmund cu PSG, decisivă

Germania va trimite cinci formații în ediția viitoare a Ligii Campionilor, după ce şi-a asigurat locul doi în clasamentul UEFA din acest sezon, grație...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Joia Mare. Preasfinția Sa Claudiu a spălat picioarele a 12 tineri în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În Joia Mare, 2 mai 2024, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca la orele dimineții s-a celebrat Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă