19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăTechDragnea, despre legea defăimării: Nu vreau să fie adoptată prin încălcarea regulamentului

Dragnea, despre legea defăimării: Nu vreau să fie adoptată prin încălcarea regulamentului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, de la tribuna Camerei Deputaţilor, că nu doreşte ca proiectul legii defăimări să fie adoptat prin încălcarea regulamentului, potrivit Agerpres.

Mai mult, Liviu Dragnea a declarat că şeful Camerei Deputaţilor este în măsură să decidă dacă regulamentul este respectat sau nu.

“În ceea ce priveşte solicitările venite din partea colegilor de la PNL, nu preşedintele unui partid şi nici măcar preşedintele PSD-ului nu hotărăşte dacă un regulament al Camerei se respectă sau nu. Nu preşedintele unui partid stabileşte ce au de făcut liderii grupurilor parlamentare. Eu nu vreau ca această lege să fie adoptată prin încălcarea regulamentului. Domnul preşedinte Valeriu Zgonea va decide acum dacă regulamentul este respectat sau nu şi care sunt măsurile pe care le propune pentru ca această lege, după ce va fi votată, să nu poată să fie contestată”, a precizat Dragnea. 

Totodată, liderul PSD a dat asigurări că legea nu are niciun articol care să nu dea posibilitatea “presei, de exemplu, să critice politicienii”.

“Nu există nicio prevedere care să interzică sau să limiteze dreptul presei de a critica oameni politici sau nepolitici, care sunt consideraţi corupţi sau în altfel. Cred că problema aici este că defăimarea, de fapt, este o excepţie în societatea noastră şi nu o regulă”, a spus Dragnea. 

Citeşte şi: UPDATE: Propunerea lui Dragnea: 100.000 de lei amendă pentru defăimare. Proiectul rămâne pe ordinea de zi

El a mai spus că este greu de înţeles cum politicieni cu experienţă nu înţeleg că toleranţa şi buna înţelegere fac parte din contractul social. 

“În ceea ce priveşte valorile liberalismului, eu cred că ele conţin şi valoarea toleranţei, a respectului libertăţii celuilalt, a dreptului la imagine şi nu înţeleg cum un partid democratic arată o asemenea îndârjire împotriva dreptului grupurilor minoritare şi vulnerabile la o imagine pozitivă şi armonie socială”, a afirmat Dragnea. 

O serie de discuţii au apărut, miercuri, între liderii formaţiunilor parlamentare, cu privire la actul normativ. Astfel, liberalii au cerut scoaterea legii defăimării de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, pe motiv că a fost încălcat regulamentul Camerei Inferioare.

Citeşte şi: UPDATE: Liderii gupurilor parlamentare iau o nouă pauză de consultări, din cauza dezbaterilor pe tema legii defăimării

“Avem pe ordinea de zi proiectul privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la punctul 5. Grupul parlamentar al PNL propune excluderea de pe ordinea de zi a acestui punct pentru că nu respectă prevederile Regulamentului – art 69 alin. 2, care spune că raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin trei zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor în cazul proiectelor de legi pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi de cel puţin cinci zile în cazul în care avem Camera Deputaţilor Cameră decizională. Raportul aferent acestui proiect de lege a fost distribuit în această dimineaţă, nu respecta articolul 69. În temeiul Regulamentului, vă solicit excluderea de pe ordinea de zi a acestui proiect de lege”, a spus liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu Nicolăescu, în plenul Camerei Deputaţilor. 

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă