19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechGrupul pentru Dialog Social lansează o petiție împotriva candidaturii lui Marian Munteanu...

Grupul pentru Dialog Social lansează o petiție împotriva candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei

Grupul pentru Dialog Social a lansat pe Internet o petiție împotriva candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei.

"Partidul Naţional Liberal este liber, desigur, să nominalizeze pe cine dorește la candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei. Dar el trebuie să știe totodată că, în felul acesta, compromite valorile fundamentale ale liberalismului propunând electoratului Capitalei un candidat care nu are nimic în comun cu ele. Mai grav însă este că, făcând o astfel de alegere, el își asumă consecințele politice ale unei nominalizări incompatibile cu reperele de la care se revendică în clipa de față România", subliniază GDS într-un articol postat pe site-ul revistei 22.

"Este, de asemenea, greu de acceptat confiscarea ideilor Pieței Universității de către o persoană care le-a contrazis prin evoluția lui publică ulterioară", explică GDS.

Membrii Grupului se tem că nominalizarea lui Marian Munteanu ar împinge România "la reabilitarea politicilor naţionaliste şi fundamentaliste din interbelic, la izolaţionism, antioccidentalism şi xenofobie. Socotim de aceea că alegerea PNL angajează nu numai viitorul politic al partidului care a făcut-o, ci deopotrivă imaginea României. Ca membru în cadrul Partidului Popular European, PNL este obligat să combată politicile extremismului, iar nu să şi le asume, așa cum o face prin această candidatură".

Apelul lansat de GDS împotriva nominalizării lui Marian Munteanu poate fi semnat pe site-ul revistei 22.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă