19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăTechLiberalii, circumspecţi în privinţa lui Emil Boc

Liberalii, circumspecţi în privinţa lui Emil Boc

Virgil Popescu, copreședintele PNL Mehedinți, a declarat, joi, că PNL ar trebui să aibă alți candidați pentru Primăria Cluj deoarece Emil Boc nu a sprijinit PNL la alegerile prezidențiale. Popescu a mai spus că, dacă totuși Boc vrea să candideze din partea PNL, trebuiesă iasă public şi să spună că nu va pleca la Partidul Mişcarea Populară.

În noiembrie, la alegerile prezidențiale, am vrut un altfel de președinte și am vrut să facem o altă politică, iar electoratul românesc l-a ales pe Iohannis cu majoritate, cu toate că nimeni nu îi dădea nicio șansă. După părerea mea personală, dacă cineva, în campania electorală de o așa importanță, nu a fost cu trup și suflet alături de președinte, nu cred că va fi alături de PNL cu trup și suflet. Nu vreau să îi fac un proces de conștiință domnului Emil Boc. Dânsul a ales în campania prezidențială să o sprijine pe doamna Udrea, Partidul Mișcarea Populară, asta este! Eu nu am auzit din gura domnului Boc faptul că își dorește să candideze pentru Partidul Național Liberal, că îmbrățișează ideile liberale și că este trup și suflet pentru PNL. De aceea am rezerve că își dorește să candideze și am rezerve că Partidul Național Liberal ar putea să sprijine candidatura domnului Boc. Sunt convins că la Cluj sunt foarte multe personalități ale Partidului Național Liberal care ar putea să își asume să câștige Primăria Cluj în locul domnului Boc“, a declarat Virgil Popescu, citat de Mediafax.

Întrebat despre alți candidați PNL pentru Primăria Cluj, care l-ar putea înlocui pe Emil Boc, liderul PNL Mehedinți a spus că nu are nicio preferință, dar i-a nominalizat pe Mihai Seplecan, Alin Tișe, co-președintele PNL Cluj, și Marius Nicoară. Dacă domnul Emil Boc își dorește să candideze, eu aș vrea să iasă public, să spună «Da, domnule, eu îmi doresc această candidatură, eu sunt în PNL, eu sprijin PNL și nu voi mai pleca din PNL prin martie-aprilie, la Mișcarea Populară, că a venit domnul Băsescu la PMP»”, a adăugat Virgil Popescu.

Surse liberale au arătat că opinia copreședintelui PNL Mehedinți cu privire la candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj din partea PNL este împărtăşită de mai mulţi lideri de organizații din țară.

Liderul PNL Alina Gorghiu declara, marţi, că nu este atât de sigură că Emil Boc va fi candidatul PNL la Primăria Cluj pentru că nu ar vrea să reînvie sensibilităţile lui Boc odată cu înscrierea lui Traian Băsescu în PMP, arătând că ar vrea să ştie dacă acesta va fi trup şi suflet cu partidul.

 

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă