11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăTechMăsuri drastice în PNL după scandalul stenogramelor. Ce riscă liberalii care-şi vorbesc...

Măsuri drastice în PNL după scandalul stenogramelor. Ce riscă liberalii care-şi vorbesc de rău colegii

Scandalul stenogramelor care l-au avut în prim plan pe vicepreședintele Teodor Atanasiu a cutremurat din temelii Partidul Naţional Liberal. După ce Atanasiu a declarat la Bistriţa că liberalii au reuşit să îi păcălească pe democrat-liberali la fiziune şi că Predoiu nu va fi prim-ministru, conducerea centrală a noului PNL s-a reunit de urgenţa la Bucureşti şi a decis că toată lumea trebuie să treacă peste acest incident şi că fiecare să îşi vadă de treabă pentru ca proiectul noului PNL să poată merge mai departe. “Mă bucur totuşi că şi în acel context au apreciat aportul PDL. Este un moment peste care trebuie să trecem, să învăţăm din el. (…) Este un moment peste care trebuie sa trecem deoarece acest proiect, Partidul Naţional Liberal, este un proiect foarte important. Atanasiu a fost sanctionat, în sensul că a fost nevoit să iasă public şi să dea explicaţii“, a spus atunci Vasile Blaga după şedinţa de urgenţă a liberalilor.

CITEŞTE ŞI  STENOGRAME EXPLOZIVE. Şedinţă cu SCÂNTEI la PNL: Colaborarea dintre noi e la PĂMÂNT! Nu daţi cu LUNILE pe la şedinţe, iar acum aţi venit toţi, în HAITĂ

Ce s-a hotărât în spatele uşilor închise

În şedinţa Comisiei organizatorice de unificare liberalii au hotărât impunea omertei, legea tăcerii, informează stiripesurse.ro ”Membrii care vor ataca public colegii de partid sau persoanele care doresc să se înscrie în PNL vor fi sancționați cu excluderea din PNL”, se arată în documentul semnat de Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cei doi copreşedinţi ai Partidului Naţional Liberal.

CITEŞTE ŞI  Alina Gorghiu, despre stenogramele incendiare din PNL: Orice derapaj va fi sancţionat. Învăţăm din greşeli 

Ce spunea Atanasiu despre foştii liberal-democraţi

În înregistrarea audio, vicepreședintele Teodor Atanasiu le spunea colegilor săi de la Bistriţa că vechii liberali i-au păcălit pe democrat-liberali la fuziune şi că fără PDL, noul PNL nu ar fi reuşit să-l impună preşedinte pe Klaus Iohannis. “Noi fără PDL nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat… sediul (râsete), locația în care să funcționăm“, spune Atanasiu în înregistrarea audio publicată de stiripesurse.ro

CITEŞTE ŞI  Blaga, despre scandalul din PNL: Afirmaţiile lui Atanasiu m-au deranjat. Nu m-am simţit folosit 

Atanasiu susţine că Predoiu nu va fi prim-ministru 

Atanasiu mai spunea că vechii liberali conduc acum filialele noii formațiuni în 28 de județe și că democrat-liberalilor le-a fost dată „iluzia“ că o să aibă prim-ministru dacă se reușește preluarea puterii. “N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! (…) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot. Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost și va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu… Îmi fac un bine dacă pleacă. Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!“, mai spune liderul PNL.

La discuţiile redate în stenograme au participat şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu, precum şi secretarul general al PNL, Marian Petrache.

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă