20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechMoţiunea de cenzură, PRIORITATEA noului şef al deputaţilor liberali

Moţiunea de cenzură, PRIORITATEA noului şef al deputaţilor liberali

Eugen Nicolăescu, noul lider al grupului PNL din Camera Deputaţilor, a declarat, marţi, că principala sarcină a grupului este să depună o moţiune de cenzură la adresa Guvernului astfel încât Cabinetul Ponta să fie “trimis acasă” până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, informează Mediafax.

În acestă sesiune grupul PNL va avea o misiune destul de grea. Vom încerca să depunem o moţiune de cenzură, împreună cu colegii de la Senat, astfel încât, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să putem să trimitem acasă guvernul Ponta. Cred că este principala noastră sarcină în această sesiune parlamentară, pentru că până la urmă, orice zi cu guvernul Ponta înseamnă o zi proastă pentru cetăţeni“, a declarat Nicolăescu.

El a mai menţionat printre priorităţile parlamentare Codul Fiscal, legea votului prin corespondenţă, legea holdingurilor şi legea privind învăţământul profesional. În al doilea rând ne-am revizuit priorităţile parlamentare. Din punctul meu de vedere, în afară de Codul fiscal care mâine va fi discutat în Comisia de buget, iar joi va fi dezbătut în plenul Camerei, pentru grupul nostru parlamentar prioritate este votul prin corespondenţă. Este nevoie ca acest proiect să apară în Monitorul Oficial la 1 noiembrie. Va trebui să facem eforturi foarte mari să-i convingem pe ceilalţi parlamentari să voteze acest proiect”, susţine Nicolăescu.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă