13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăTechMoţiunea PNL împotriva lui Oprea va fi amânată

Moţiunea PNL împotriva lui Oprea va fi amânată

PNL va solicita Biroului Permanent al Senatului să se amâne cu o săptămână a dezbaterii moţiunii simple la adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea, depuse tot de grupul liberal. De asemenea, formaţiunea a anunţat că va amâna tot cu o săptămână ședința Biroului Politic Național al partidului, potrivit Mediafax. 

“Respectăm această perioadă de doliu naţional și suntem sufletește alături de cei loviți de tragedia de vineri seara din București”, se arată în comunicatul transmis de PNL. 

Liberalii mulțumesc medicilor pentru mobilizarea exemplară, celor care au donat sânge și le recomandă membrilor partidului și simpatizanților să dea dovadă, în continuare, de solidaritate.

“Această tragedie ne dovedește, dacă mai era nevoie, că solidaritatea rămâne singurul resort, singura valoare, pe care ne putem baza în momentele dificile prin care poate trece o națiune”, se menţionează în comunicat.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 29 de persoane decedate, după ce două tinere, una aflată în Spitalul Bagdasar Arseni, iar alta la Spitalul de Arşi, au murit, duminică dimineaţă, şi alte 146 de persoane rănite, internate la acest moment la spitalele din Capitală.

PNL a depus, marţi, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, textul cu titlul “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice” fiind semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi.

Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă