13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăTechPonta a pierdut alegerile prezidenţiale. Dragnea nu are nimic de reproşat nimănui

Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale. Dragnea nu are nimic de reproşat nimănui

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD,  a declarat, vineri, la Consiliul Naţional, că nu are nimic de reproşat nimănui pentru pierderea alegerilor prezidenţiale şi că poate fi acuzat oricine, dar este o abordare facilă.

"Este pentru prima dată când ne întâlnim într-un for lărgit după alegerile prezidenţiale. Nu am nimic de reproşat nimănui, pentru prima dată PSD a depăşit în turul întâi pragul de 40% şi nu e puţin. Ne aflăm în a doua parte a mandatului de guvernare şi, de obicei, după doi ani de guvernare, partidul se erodează, nu a fost cazul. Este o guvernare de succes. Rezultatul alegerilor arată că pierderea alegerilor nu este din cauze conjuncturale, am avut un rezultat foarte bun, iar partidul s-a mobilizat exemplar. Este foarte uşor să acuzăm pe oricine. Îl putem acuza pe Victor Ponta, dar reamintesc că a câştigat primul tur al alegerilor cu 40%, pe cei care au realizat strategia de campanie, dar tot aceiaşi au fost cei care au realizat strategia şi pentru primul tur. Pot fi acuzat şi eu, poate fi organizat oricine. Aceasta este o abordare facilă", a afirmat Dragnea.

"Întrebarea este de ce câştigăm orice competiţie politică, dar pierdem alegerile prezidenţiale", a spus Dragnea, adăugând că PSD este perceput ca un partid anticapitalist, comunist, prorus.

 

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă