20.4 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăTechPonta, cu ochii pe electoratul PP-DD

Ponta, cu ochii pe electoratul PP-DD

Social-democrații vor continua negocierile cu Partidul Poporului Dan Diaconescu, dar numai pentru formarea de alianțe locale și, eventual, o colaborare parlamentară. Decizia a fost luată ieri de Biroul Permanent al PSD, iar șeful partidului, premierul Victor Ponta, spune că PP-DD nici nu ar fi cerut să intre la guvernare. Prim-ministrul nu a explicat însă de ce în urmă cu aproximativ o săptămână declara, la RTV, că PP-DD a solicitat un portofoliu de ministru, dar că acesta nu îi va reveni, dacă discuțiile se concretizează, lui Dan Diaconescu. Reamintim că intențiile PSD de a coopta PP-DD la guvernare au fost spulberate de UDMR. Colaborării cu PP-DD la nivel guvernamental s-a opus, dar nu public, și UNPR.

În urma reacției aliaților PSD, nu este exclus ca oamenii lui Dan Diaconescu să primească posturi guvernamentale de rang inferior (secretar de stat și/sau șefi la structurile din teritoriu). Aceasta pentru că PSD este obligat la un parteneriat cu PP-DD deoarece, după cum admite chiar premierul Ponta, social-democrații s-au trezit în opoziție în 36 de județe după ce liberalii au rupt USL și au trecut la negocieri cu PDL.

Pe șeful Executivului îl interesează, în plus, zestrea electorală a PP-DD. „A obținut în 2012 peste 10% din voturi, iar electoratul PP-DD eu îl consider un electorat important, care trebuie reprezentat şi pentru care trebuie să existe politici sociale, economice adecvate. Eu nu mă ruşinez cu electoratul PP-DD, eu vreau să reprezint acest electorat“, a declarat, ieri, Ponta. Premierul a ținut să răspundă și UDMR, care avertizase, prin vocea liderului Kelemen Hunor, că ar fi „un dezastru de imagine“ cooptarea PP-DD la guvernare. „Nu a fost un dezastru când am cooptat UDMR la guvernare“, a declarat Ponta.

Până una-alta, oamenii lui Dan Diaconescu trebuie să-și dovedească seriozitatea și să rupă toate alianțele din teritoriu avute cu PNL și PDL. La Gorj, PSD a pierdut, vinerea trecută, vicepreședintele și majoritatea în consiliul județean, după ce consilierii PP-DD au votat alături de cei de la PDL și PNL. Reacția conducerii Partidului Poporului a venit sâmbătă, prin dizolvarea Biroului Permanent al filialei și numirea unui șef interimar în locul deputatului Niculina Mocioi.

Cele mai citite

Cum au fost prăduite terenurile unui om de afaceri grec de „săgețile” lui Iulian Dumitrescu

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, a fost denunțat la DNA și...

Mogulul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară

Rupert Murdoch, mogulul media în vârstă de 93 de ani, s-a căsătorit pentru a cincea oară, unindu-și destinul cu rusoaica Elena Jukova. Elena Jukova...

Ciolacu: “Se face o analiză foarte clară cu producătorii din România pentru produsele de bază”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că Guvernul face o analiză cu privire la preţurile produselor de bază ale producătorilor din România. "În momentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă