18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăTechPreședintele UDMR, despre pensiile speciale: Societatea nu ar accepta aşa ceva

Președintele UDMR, despre pensiile speciale: Societatea nu ar accepta aşa ceva

Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la congresul UDMR, de la Cluj Napoca, că societatea “nu ar accepta” introducerea pensiilor speciale pentru aleși, informează Mediafax.

“Societatea nu cred că ar accepta așa ceva. Nu cred că este un moment bun pentru legi speciale, indiferent despre cine vorbim”, a spus Kelemen.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

Conducerea PNL a decis, miercuri, că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, a declarat co-preşedintele Alina Gorghiu, arătând că, în măsura în care vor fi semnatari liberali, se va discuta în grup şi aceştia vor ţine cont de decizia partidului.

Iniţiativa este semnată de către deputaţii PNL Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge proprii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.

Cele mai citite

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă