22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăTechPSD se distanțează de Onțanu, UNPR nu

PSD se distanțează de Onțanu, UNPR nu

PSD va nominaliza un candidat pentru Primăria Sectorului 2, după reţinerea lui Neculai Onţanu de către DNA,  se arată într-un comunicat de presă al formațiunii. „Partidul Social Democrat a luat act de situația în care se află domnul Neculai Onțanu. PSD va continua însă dialogul cu UNPR.

În zilele următoare vom avea întâlniri pentru a discuta colaborarea dintre cele două partide. În condițiile date, PSD va nominaliza un candidat pentru Primăria Sectorului 2“, au anunțat social-democrații. Potrivit înțelegerii dintre cele două partide, PSD urma să nu aibă candidat pentru primăria sectorului 2 și să îl susțină pe Onțanu, președintele interimar al UNPR, pentru un nou mandat.

În schimb, UNPR s-a angajat să o susțină pe Gabriela Vrânceanu Firea la primăria Capitalei și candidații PSD la primăriile sectoarelor 1 și 6. Pe de altă parte, reținerea lui Onțanu pune UNPR într-o poziție delicată, în condițiile în care acesta fusese desemnat președinte interimar al formațiunii, în locul lui Gabriel Oprea, urmărit penal în două dosare.

Deocamdată, liderii uniunii se declară solidari cu primarul sectorului 2. „UNPR nu a comentat și nu comentează deciziile celor în drept să stabilească oportunitatea sau justificarea măsurii reținerii – într-un dosar ce vizează fapte petrecute acum 10 ani – , la fel cum nu comentează în general deciziile Justiției, indiferent de numele celui în cauză“, se arată într-un comunicat al partidului.   

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă