15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechTișe acuză: Ponta foloseşte Corpul de Control pentru a fabrica dosare penale

Tișe acuză: Ponta foloseşte Corpul de Control pentru a fabrica dosare penale

Senatorul PNL Alin Tișe îl acuză pe liderul PSD, Victor Ponta, că folosește Corpul de Control al premierului pentru a fabrica dosare penale adversarilor săi politici.

”Aşa cum relatează şi Vanghelie, Victor Ponta împreună cu Corpul de Control – măciuca lui politică, acest Corp Infracţional Organizat,  fabrică dosare penale. Este o dovadă în plus că acest Corp de Control,  în mod ilegal, a dispus Inspecţiei de Stat în Construcţii şi ANAF să facă controale ilegale la diferite instituţii şi societăţi comerciale. Toate acestea în afara legii şi fără să indice textul legal, tema controlului şi competenţa legală. Un astfel de control ilegal, abuziv se desfășoară la Cluj Arena de peste un an, de către Corpul de Control care nu are competenţa legală de a se substitui Curţii de Conturi, cu scopul fabricării de dosare penale”, spune Alin Tișe.

Senatorul PNL este vizat direct de controlul pornit la Consiliul Județean Cluj, instituție pe care a condus-o în perioada în care a fost construită Cluj Arena. ”ANAF şi alte instituţii fac controale abuzive la comanda politică a Corpului de Control. Solicit organelor abilitate ale Statului, ca urmare a declaraţiilor domnului Vanghelie, să se autosesizeze pentru a ancheta controalele dispuse politic de Corpul de Control şi de Victor Ponta, acest prim-ministru mitoman şi bolnav după putere”, afirmă Alin Tișe, printr-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă