12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechVasile Blaga: Ponta e în stare să suspende două ore și Codul...

Vasile Blaga: Ponta e în stare să suspende două ore și Codul Penal, să-i scape pe Mazăre și pe Duicu

Prezent la deschiderea Școlii de vară a pensionarilor și a vârstei a treia din PDL, președintele Partidului Democrat Liberal Vasile Blaga a declarat că, premierul Victor Ponta este în stare să suspende și Codul Penal câteva ore pentru a-i salva pe Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre sau Adrian Duicu, așa cum a suspendat legea aleșilor locali, informează Mediafax.

“Acum omul ăsta a suspendat pentru 45 de zile legea aleșilor locali. Omul ăsta va fi în stare să suspende pentru două ore și Codul Penal, să-l scape pe Nicușor de pe aici de la Constanța și pe Mazăre tot de pe aici de la Constanța și pe Duicu, care a fost în biroul său ca să-și pună gealații șefi la poliția națională, șefi la parchete pe la Craiova. Astfel de om nu are ce căuta în fruntea României și nu are ce căuta pentru că nenorocește această țară."

El l-a acuzat pe Victor Ponta că teleguvernează, că este copilot și nu stă cu mâna pe volan, iar toată energia o consumă la claxon.

“Nu avem dreptul să lăsăm această țară pe mâna acestui mincinos național care este Victor Ponta. Eu vă spun de vreo trei ani de zile, omul ăsta minte cum respiră, mai nou minte de două ori pe zi. Mai țineți minte acum câteva luni de zile dimineața ieșea victorios pe televiziuni, el teleguvernează, toată energia o bagă în claxon, el e copilot, nu ține mâna pe volan și vă spunea și le spunea că a mărit cu 60 de lei pensiile la vreo 234 de mii de oameni. De fapt, acest om uitase să spună sau mințise că din cauza incompetenței lui și a ministrului Muncii greșiseră calcularea pensiilor la acești oameni”, a declarat Blaga la deschiderea școlii de vară.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă