15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSănătateSwimathon ia startul la Bucureşti

Swimathon ia startul la Bucureşti

Bucureştenii pasionaţi de nataţie sunt aşteptaţi mâine, între orele 9-14 la Bazinul Olimpic din Complexul Sportiv Lia Manoliu, la cea de-a doua ediţie a Swimathon.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi aliniază la start 28 de cauze comunitare, 38 de echipe şi peste 180 de înotători- persoane publice, sportivi sau oameni cu spirit civic. Evenimentul își propune să strângă peste 120.000 lei și așteaptă peste 1000 de spectatori la Lia Manoliu.În competiţie sunt înscrise organizaţii care derulează proiecte în domenii diferite: Mai Mult Verde, pentru „Bariera de copaci de lângă Ploieşti”; Asociaţia ALIAT pentru un program de terapie prin artă pentru copiii care provin din medii cu un consum problematic de alcool și/sau droguri; Asociația pentru tulburările de somn la copii și adolescenți pentru achiziţionarea unui aparat de presiune pozitivă continuă; Fundația Regina Maria pentru proiectul celor două Policlinici Sociale; Asociația Unu și Unu, pentru realizarea a 100 de seturi de căciulițe și botoșei croșetate pentru bebelușii prematuri din incubator; Centrul de Resurse pentru Participare Publică, pentru programe de activare a cetăţenilor din cartiere; AsociaţiaÎnvingem Autismul, pentru Centrul de intervenţii pentru copii şi tineri cu autism şi altele.

 

 

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă