19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialNumărul migranților prinși când încercau să intre ilegal în România a crescut...

Numărul migranților prinși când încercau să intre ilegal în România a crescut cu 44%

Numărul cetăţenilor străini prinşi în momentul trecerii ilegale a frontierei a crescut, în lunile ianuarie şi februarie, cu 44% în urma intensificării acţiunilor de combatere a criminalităţi transfrontaliere, a anunțat duminică Ministerul Afacerilor Interne.

"Nivelul de securitate la frontiere este unul superior, în condiţiile creşterii traficului de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei. Acest fapt se reflectă în evoluţia descendentă a numărului faptelor penale sesizate, în scădere cu 21%, dar şi a celor de natură contravenţională, în scădere cu 24%, faţă de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare scădere a înregistrat infracţionalitatea la graniţa cu Ucraina. Ca urmare a acţiunilor desfăşurate, a crescut cu 44% numărul cetăţenilor străini depistaţi în momentul trecerii ilegale a frontierei. Totodată, comparativ cu 2016, numărul de cetăţeni străini cărora nu le-a fost permisă intrarea în România rămâne relativ constant. Totuşi, pe acest palier au fost înregistrate creşteri la frontiera cu Ucraina cu peste 50% (de la 140 la 211), Moldova cu cca. 72% (de la 110 la 189) şi Bulgaria cu aproape 34% (de la 62 la 83)", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Interne dat publicității duminică.

În condiţiile identificării cu peste 30% mai multe grupuri de migranţi, se constată creşterea atât a numărului facilitatorilor (de aproximativ șase ori, +53), cât şi a cetăţenilor străini cu rol de „călăuză” (de aproximativ trei ori, +12). Pentru gestionarea problematicii pe linia migraţiei ilegale au fost desfăşurate 413 acţiuni de control şi de combatere a şederii ilegale pe teritoriul României. Astfel, au fost depistaţi cu peste 30% mai mulţi cetăţeni străini cu şedere ilegală pe teritoriul naţional şi au fost îndepărtaţi sub escortă cu 45% mai mulţi străini, comparativ cu perioada similară a anului trecut, mai anunţă MAI.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă