Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, estimează că Guvernul Grindeanu va cădea în trei luni, din cauza nemulțumirilor din interiorul coaliției de guvernare.
"PSD-ALDE este o guvernare în derivă! Este șocantă incoerența de care dau dovadă, atât în coaliție, cât și în cadrul Guvernului. Nu există priorități, nu este o guvernare îndreptată spre viitor. Nu există nimic european în această guvernare. Este o guvernare în care contează doar controlul pe partid și obsesiile anti-justiție ale domnilor Dragnea și Tăriceanu", a scris Raluca Turcan, luni, pe Facebook.
Lidera PNL susține că Guvernul Grindeanu va cădea în trei luni, întrucât "o să-i arunce peste bord nemulțumiții din interior".