20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialCSM ia act de cererea de pensionare a magistratului care judecă...

CSM ia act de cererea de pensionare a magistratului care judecă dosarul ICA

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, miercuri, de cererea de pensionare a magistratului Florică Duță, de la Curtea de Apel București, care judecă dosarul privatizării ICA, în care este inculpat și Dan Voiculescu, informează Mediafax.

Cererea de pensionare, alături de documentaţia aferentă, va fi trimisă preşedintelui Traian Băsescu, cel care va decide dacă va semna decretul prezidenţial de eliberare din funcţie prin pensionare în cazul magistratului de la Curtea de Apel Bucureşti.

Citește și: Dan Voiculescu o atacă pe Laura Codruţa Kovesi

Florică Duţă, preşedintele completului de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Aliemntare (ICA), a formulat în 1 iunie o cerere de pensionare, pe care a depus-o la Consiliul Superior al Magistraturii.

Şi judecătorul Stan Mustaţă, care a făcut parte din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, a înaintat CSM, în 12 mai, o cerere de pensionare. Analizarea cererii lui Stan Mustaţă a fost amânată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.

Magistratul Stan Mustaţă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

Citește și: Dosarul lui Dan Voiculescu, amânat pe baza unei minciuni a unui judecător al Curții de Apel București

Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, în 29 aprilie , împreună cu Florică Duţă, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.

Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustaţă a fost ridicat şi dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost reţinut, fiind acuzat de fapte de corupţie în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. În 30 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

La termenul din 15 aprilie, avocaţii au cerut ca decizia luată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins restituirea dosarului la procurori, pentru refacerea urmăririi penale, să fie reanalizată de un judecător, în Camera Preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, avocaţii au formulat mai multe excepţii şi cereri, printre acestea fiind şi o solicitare de anulare a Hotărârii de Guvern 290/2002, prin care Institutul de Cercetări Alimentare a fost trecut din proprietatea statului în proprietate privată.

Completul de judecată, din care făcea parte şi Stan Mustaţă, trebuia să se pronunţe la termenul din 29 aprilie în cazul acestor excepţii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza reţinerii judecătorului.

La termenul din 8 aprilie, Stan Mustaţă formulase o cerere de abţinere în dosarul ICA. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă "neadevărate", în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă