20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialMIGRAȚIE. Măsuri suplimentare de siguranță la frontiera româno-sârbă

MIGRAȚIE. Măsuri suplimentare de siguranță la frontiera româno-sârbă

Problema migrației a fost dezbătută, joi, de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă și cu omologul său sârb Nebojsa Stefanovoic, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în Serbia, la Djerdap, Cei doi demnitari au căzut de acord că este necesar ca măsurile de siguranță să fie intensificate la frontiera româno-sârbă, foarte curând. 

”Principala temă a discuțiilor celor doi oficiali a constituit-o problematica migrației și nevoia identificării unor măsuri suplimentare de siguranță la frontiera comună.  În acest context, ministrul Petre Tobă a subliniat că dezvoltarea colaborării dintre autoritățile române și sârbe va contribui la creșterea siguranței propriilor cetățeni”, a transmis Ministerul de Interne.

Citește și: Consiliul JAI analizează criza migrației

Cei doi oficiali au convenit ca în perioada imediat următoare să se asigure cadrul legal pentru organizarea de patrule comune alcătuite din polițiști de frontieră români și sârbi, iar schimbul de date și informații să se intensifice, prin operaționalizarea Punctului de Contact Comun de la Porțile de Fier. Ministrul Petre Tobă a subliniat foarte buna colaborare dintre structurile MAI şi cele similare din Serbia, dar şi dintre serviciile de informaţii ale celor două state în ceea ce priveşte schimbul de date privind criminalitatea transnaţională, criminalitatea organizată şi terorismul, dar şi în ceea ce priveşte fenomenul luptătorilor înarmaţi.

Citește și: Combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, pe listele cu urgenţe ale autorităţilor române şi iordaniene

“România a luat măsuri suplimentare de creștere a siguranței la frontieră, deoarece avem o responsabilitate în plus, ca stat care gestionează 2.070 de kilometri de frontieră externă a UE. În acest context, este nevoie de o consolidare a cooperării inclusiv la frontiera româno-sârbă” a declarat ministrul Petre Tobă.

În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au analizat funcționareaacordului de readmisie dintre cele două state și au convenit asupra necesității creșterii eficienței acestuia.

Oficialul român a reafirmat sprijinul țării noastre pentru procesul de aderare al Serbiei la Uniunea Europeană, declarând că România susține deschiderea, în viitorul apropiat, a unor noi capitole de negociere foarte importante, printre care şi capitolul 24 – Justiţie, Libertate şi Securitate, domeniu în care putem oferi expertiză.

Citește și: FOTO. Unde cazăm REFUGIAȚII care ajung în România și cât vom cheltui cu ei

Întâlnirea cu ministrul sârb se înscrie într-un calendar al întâlnirilor bilaterale ale ministrului Petre Tobă cu miniștri de interne din statele vecine, pentru consolidarea măsurilor de siguranță la frontierele comune, la sfârșitul lunii trecute ministrul român al afacerilor interne având o întrevedere similară cu omologul ungar. De altfel, ministrul Petre Tobă a adresat invitaţia omologului său sârb de a participa la o întâlnire trilaterală a miniştrilor de interne din România, Serbia şi Ungaria, găzduită de Ministerul Afacerilor Interne.

Cele mai citite

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Au început amenajările la West Side Flower Fest! În topul atracțiilor: 21 de grădini tematice și decoruri supradimensionate din 12.000 de ghivece de flori

O săptămână ne mai desparte de West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România. Parcul Drumul Taberei se va transforma...
Ultima oră
Pe aceeași temă