16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialMonica Iacob Ridzi a fost premiată în închisoare

Monica Iacob Ridzi a fost premiată în închisoare

Monica Iacob Ridzi, încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava, a obținut, joi, premiul al doilea la concursul “Poezie de pușcărie”, la secțiunea ”Poezie femei”, potrivit Mediafax

Scriitorul Dan Mircea Cipariu și președintele juriului a scris pe Facebook că Monica Ridzi a purtat proteze la decernarea premiilor și a subliniat că președintele Klaus Iohannis ar trebui să o grațieze. 

“Astăzi am prezidat pentru a șaptea oară consecutiv Concursul Național «Poezie de pușcărie» organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil Monica Iacob Ridzi (premiul doi, la poezie), cu proteze la picioare și o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca președintele Iohannis să răspundă favorabil cererii ei de grațiere. Umanitatea e tot ceea ce pare că ne-a mai rămas…”, a scris Cipariu pe Facebook.

Citește și: Monica Iacob Ridzi vrea să fie graţiată

Soțul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroșani Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat că soția lui a câștigat locul al doilea cu o poezie intitulată “Poezie despre viaţă”, în care “exprimă în cuvinte exact ce simte şi ce trăieşte”.

El a mai spus că Monica Iacob Ridzi poartă două orteze la genunchi întrucât altfel nu poate merge.

“Soţia mea poartă două orteze la genunchi, fără ele nu prea poate să meargă. Din câte am înţeles, ar putea fi o afecţiune colaterală bolii pe care o are. Din câte ştiu, soţia mea are probleme şi cu oasele, iar în urmă cu câţiva ani a suferit o fractură de platou tibial. Soţia mea mi-a spus că are dureri mari şi nu le dă jos ca să poată să meargă”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.

Legat de procesul pentru amânarea executării pedepsei, primarul a mai spus că termenul a fost amânat pentru 10 iulie, iar între timp soţia lui este internată în Spitalul Penitenciar Jilava.

Administrația Națională a Penitenciarelor anunță pe site că Penitenciarul Bucureşti Rahova a găzduit, joi, festivitatea de premiere a Concursului Naţional de Creaţie Literară “Poezie de puşcărie”.

În același comunicat, ANP anunță penitenciarele câștigătoare, dar nu și numele deținuților premiați. La secțiunea Poezie femei, pe locul al II-lea, figurează Spitalul Penitenciar Jilava, unde este încarcerată Monica Iacob Ridzi.

Citește și: De ce a fost condamnată Monica Iacob Ridzi. Motivarea instanţei

Concursul “Poezie de pușcărie”, ajuns la cea de-a VII-a ediție, derulată în perioada martie – mai 2015, este organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala București Poezie, Societatea Română de Radiodifuziune și cu Asociația Euro CulturArt.

La etapa naţională a concursului, secțiunea Poezie, au participat 275 de deţinuţi din 32 de penitenciare, cu 474 lucrări, iar la secţiunea povestiri scurte s-au înscris 37 de deținuți din 16 unităţi penitenciare, cu 51 de creații. În cadrul concursului, au fost selectate și declarate câștigătoare ale acestei ediții 26 de poezii și șapte povestiri scurte. Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi cărţi, înmânate de preşedintele Filialei Bucureşti Poezie, Dan Mircea Cipariu, colaborator activ al proiectelor de creație literară derulate de Direcția Reintegrare Socială a ANP.

Soțul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat, la sfârșitul lunii mai, că a depus o cerere de grațiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului.

În prezent, pe rolul Tribunalului Ilfov se află un dosar prin care Monica Iacob Ridzi cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Fosta ministra Monica Iacob Ridzi solicită să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă