13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, vrea să scape de...

Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, vrea să scape de arest

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, marți, contestația depusă de procurorul Emilian Eva față de decizia instanței de a-l aresta preventiv într-un dosar în care este acuzat de corupție, relatează Agerpres.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare.

Citește și: Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, REȚINUT

Inițial, procurorul a fost pus sub acuzare sub control judiciar, pentru că a tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

DNA a decis însă să îl rețină pe Emilian Eva, pentru săvârșirea unor noi infracțiuni, respectiv luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declarații.

Pe 9 iulie, la cererea DNA, ÎCCJ a dispus arestarea preventivă a lui Emilian Eva.

Citește și: Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul lui Voiculescu, ARESTAT pentru 30 de zile

Potrivit DNA, în cursul lunilor mai — iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale “ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.

Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals.

Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Emilian Eva.

După soluționarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 — martie 2015, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.

Astfel, în perioada august 2014 — martie 2015, medicul i-a furnizat lui Emilian Eva un număr de 57 de tablouri, ulterior acesta din urmă intermediind tranzacționarea lor către o persoană, în schimbul unui comision de 16.000 de euro.

În același context, în luna februarie 2015, pretextând că trebuie să restituie suma de 20.000 de euro luată cu împrumut de la un om de afaceri, pentru a achiziționa tablouri și a le revinde, Emilian Eva a pretins și primit de la același medic 5 tablouri ale unor pictori cunoscuți pe care a susținut că urma să le remită omului de afaceri.

În fapt, Emilian Eva a revândut aceste tablouri sau le-a păstrat, fără a restitui suma de 20.000 de euro omului de afaceri.

În același interval, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv un tablou, la un preț subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piață.

Ulterior, Emilian Eva a pretins și primit de la aceeași persoană, cu titlu gratuit, încă două tablouri.

În intervalul august 2014 — iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă