19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCe conține noul număr al revistei Charlie Hebdo

Ce conține noul număr al revistei Charlie Hebdo

Noul număr al revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, tipărit în trei milioane de exemplare, conține caricaturi și texte publicate în numere anterioare, realizate de jurnaliștii uciși în atentatul de săptămâna trecută, informează The Telegraph.

Luz, un jurnalist care a supraviețuit atacului terorist, a motivat conținutul noului număr prin invocarea talentelor redacției Charlie Hebdo, adică toți jurnaliștii care au fost omorâți.

„Și teroriștii au fost copii, care au desenat ca noi. Apoi, într-o zi, și-au pierdut simțul umorului. Poate că sufletele lor de copii nu au mai fost în stare să vadă lumea de la o mică distanță”, a spus jurnalistul.

Citește și: UPDATE: FOTO. Prima ediție Charlie Hebdo după atentate a apărut în Franţa. Tot tirajul din Franța, epuizat de la prima oră

Noua ediție conține multe caricaturi care ironizează jihadiștii. Ultima pagină conține un desen care înfățișeză teroriști dezamăgiți, ajunși în rai, care întreabă unde sunt cele 70 de virgine. Răspunsul pe care îl primesc este „Le-au primit cei din echipa Charlie Hebdo, rataților”.

Coperta revistei este ceva mai discretă, comentează The Telegraph. Aceasta înfățișează un profet Mohamed care plânge și ține în mâini un carton cu mesajul în limba franceză care a devenit viral, „Eu sunt Charlie”. Tot pe copertă apare și titlul „Totul a fost iertat”.

„Nu sunt deloc îngrijorat de copertă. Cred că oamenii sunt inteligenți. Ne bazăm pe inteligența oamenilor în ceea ce privește umorul, ironia. Libertatea de a ironiza lipsește, din păcate, în alte țări, cum este Arabia Saudită”, a spus jurnalistul Luz, cel care a făcut coperta.

„Ideea principală era să îl desenez pe Mohamed, cu mesajul <<Eu sunt Charlie>>. Apoi m-am uitat la personaj și am văzut că i-am desenat lacrimi. Am scris, deasupra, <<Totul a fost iertat>>. Apoi am început să plâng. Mi-am spus că trebuie să facem o caricatură care, mai presus de toate, să ne facă să râdem, nu una care să arate durerea pe care o simțim”, a mai spus jurnalistul.

Citește și: Revista Charlie Hebdo va fi distribuită și în Turcia. SUA îi susține dreptul la satiră

„Mohamedul nostru este mult mai simpatic decât cel al teroriștilor care au deschis focul”, a spus editorul-șef al revistei Charlie Hebdo, Gérard Biard. După tipărirea acestui număr al revistei, redacția va lua o scurtă pauză.

Atacul de la sediul revistei Charlie Hebdo a fost comis în 7 ianuarie și s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Atacul a fost revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria şi de organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia. „L-am răzbunat pe Profetul Mahomed", au spus teroriștii.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă