13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul elen de Finanțe: Grecia nu are nevoie de un nou acord...

Ministrul elen de Finanțe: Grecia nu are nevoie de un nou acord de finanţare

Grecia nu va avea nevoie să încheie un al treilea acord de finanţare cu Uniunea Europeană, a declarat ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, citat de Wall Street Journal, conform Mediafax.

Citește și: Tsipras: Negocierile dintre Grecia şi zona euro au intrat într-o nouă etapă

"Nu cred că va fi necesar un nou împrumut. Nu vom mai apela la un mecanism de finanţare în schimbul aplicării unui program de reforme. Propunerea noastră către partenerii europeni reprezintă un proiect de a reda Greciei oportunitatea să crească şi să elimine criza umanitară", a spus Varoufakis, într-un interviu pentru publicaţia italiană Corriere della Sera.

Ministrul spaniol al Finanţelor, Luis de Guindos, a declarat săptămâna trecută că oficiali ai Uniunii Europene şi ai Greciei negociază un al treilea program de salvare a statului elen, care va fi în valoare de 30-50 de miliarde de euro, în condiţii similare cu cele în care au fost acordate primele două împrumuturi.

Potrivit acestuia, este improbabil ca Grecia să poată reveni pe pieţele de capital în luna iunie, când expiră actualul program de bailout, aşa că probabil va avea nevoie de un nou sprijin din partea partenerilor europeni pentru a se putea finanţa.

Guvernul de la Atena a transmis, vineri, UE o listă de şapte măsuri principale pe care Grecia intenţionează să le aplice pentru ca partenerii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă din împrumutul acordat ţării.

Citește și: Avertismentul Germaniei pentru Grecia

Varoufakis a spus, sâmbătă, că este optimist cu privire la noua rundă de discuţii dintre miniştrii Finanţelor din zona euro, care va avea loc, luni, la Bruxelles, dar nu a exclus alegeri anticipate în Grecia sau un referendum pe tema rămânerii în zona euro în situaţia în care propunerile nu sunt acceptate.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă