15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Cameron și-a încheiat ultima ședință în Parlament, în aplauze furtunoase. El...

VIDEO. Cameron și-a încheiat ultima ședință în Parlament, în aplauze furtunoase. El îi va preda șefia Guvernului Theresei May, noua „Doamnă de Fier” a Marii Britanii

UPDATE 15.44:  Premierul britanic David Cameron i-a cerut, miercuri, Theresei May, să poziţioneze Marea Britanie cât mai aproape de Uniunea Europeană, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

„Sfatul pe care-l dau succesoarei mele, care este o negociatoare strălucită, este că trebuie să încercăm să stăm cât mai aproape de Uniunea Europeană, pentru a păstra beneficiile legate de comerţ, cooperare şi securitate”, a apreciat Cameron în timpul ultimei sesiuni de întrebări şi răspunsuri la care a participat în legislativul de la Londra în calitate de premier. 

Citește și:  FOTO. Britanicii regretă plecarea lui Cameron: A fost cel mai bun prim-ministru

UPDATE 14.40: David Cameron a participat, pentru ultima dată, la sesiunea săptămânală de întrebări adresate în parlament premierului. Cameron și-a făcut ieșirea în aplauzele furtunoase ale parlamentarilor britanici.

 

 

El a declarat că Guvernul de la Londra depune eforturi substanţiale pentru ca cetăţenii statelor Uniunii Europene să poată rămâne în Marea Britanie şi după ce aceasta va părăsi blocul comunitar, însă asigurarea acestui drept depinde de caracterul său reciproc pentru britanicii aflaţi în celelalte ţări ale UE, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

Întrebat de un parlamentar dacă cetăţenilor UE aflaţi pe teritoriul britanic li se vor anula permisele de şedere ori dacă vor fi expulzaţi după ieşirea Marii Britanii din UE, Cameron a răspuns că este exclus ca acest lucru să se întâmple. 

„Depunem eforturi să facem ceea de dorim, adică să garantăm cetăţenilor UE că li se vor respecta drepturile, tuturor celor care au venit în această ţară (…) Singura circumstanţă în care cred că un viitor guvern ar încerca să elimine această garanţie ar fi dacă cetăţenilor britanici din alte ţări europene nu li s-ar respecta drepturile. Deci cred că este important să avem reciprocitate”, a spus el.

——-

Ministrul de Interne britanic Theresa May preia, miercuri, mandatul de premier al Marii Britanii de la David Cameron. Principala sa misiune va consta în a duce la îndeplinire dorința britanicilor, care au votat, în 23 iunie, pentru ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.

Cameron îi va înainta, miercuri, reginei Elisabeta a II-a demisia sa. Marți, premierul demisionar David Cameron a condus ultima sa şedinţă de cabinet. Într-o filmare postată pe pagina de Facebook a postului BBC News, David Cameron se declara, la începutul săptămânii, încântat că până miercuri seara Marea Britanie va avea un nou premier.

Citește și: VIDEO: Cine este Theresa May, noua ”Doamnă de Fier” a Marii Britanii, și care vor fi provocările mandatului ei de premier

Ministrul de Interne Theresa May a fost confirmată, luni, ca învingătoare, în cursa internă pentru conducerea Partidului Conservator, după ce oponenta sa, Andrea Leadsom, a decis să se retragă din cursa pentru fotoliul de premier.

După confirmarea în funcțiea de conducere a Partidului Conservator, May a dat asigurări că Brexitul va fi un succes, că va unifica ţara, divizată profund de referendumul privind apartenenţa la UE de luna trecută, şi că va construi un Regat Unit mai bun, relatează The Independent,

Citește și: Marea Britanie: Andrea Leadsom a ieșit din cursa pentru fotoliul de premier. Partidul Conservator începe procesul oficial de confirmare a Theresei May în funcție

„Sunt onorată (…) să fiu aleasă de Partidul Conservator pentru a deveni liderul său”, a spus Theresa May într-un discurs scurt rostit în faţa Parlamentului, în aplauzele colegilor său de partid.

Theresa May, o eurosceptică prin convingere, va avea ca principală sarcină să negocieze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, comentează AFP, conform Agerpres. Supranumită „noua Margaret Thatcher”, a insistat asupra necesităţii de a unifica ţara şi de a pune la punct o perspectivă pozitivă de viitor pentru Marea Britanie.  

Deşi eurosceptică, Theresa May a ales la începutul anului să rămână alături de premierul David Cameron în tabăra care a susţinut rămânerea în blocul comunitar la referendumul din 23 iunie. Totuşi, ea s-a implicat puţin în campanie, însă a susţinut o limitare a imigraţiei, tema favorită a taberei favorabile Brexitului (părăsirea UE), fapt care a făcut-o credibilă pentru ambele tabere. 

Jonglând abil între facţiunile pro şi anti-Brexit din Partidul Conservator, Theresa May a reuşit în final să se impună drept o candidată a consensului la conducerea partidului şi la succesiunea lui Cameron, care şi-a anunţat demisia după eşecul taberei anti-Brexit la referendum. Ea este o conservatoare care se plasează mai degrabă în zona de dreapta a Partidului Conservator, chiar dacă în prezent are un discurs orientat spre temele mai sociale, încercând astfel să-şi estompeze imaginea de persoană insensibilă. 

Theresa May s-a născut pe 1 octombrie 1956 la Eastbourne, oraş de coastă în sud-estul Marii Britanii. După ce şi-a terminat studiile de Geografie la Oxford, a lucrat la Banca Angliei, iar în 1986 şi-a început cariera politică, devenind consilier în districtul londonez Merton. După două eşecuri la legislative, în anul 1997 a fost aleasă deputată conservatoare în circumscripţia prosperă Maidenhead. 

În perioada 2002-2003 ea a fost prima femeie care a ajuns secretar general al Partidului Conservator. Atunci a ieşit în evidenţă printr-o intervenţie în care i-a calificat pe conservatori drept „nasty party” – la vremea aceea conservatorii fiind orientaţi puternic către dreapta -, afirmaţii ce i-au atras unele reacţii acide. 

Între anii 1999 şi 2010, Theresa May a avut mai multe sarcini în guvernul din umbră al conservatorilor, din 2005 fiind mâna dreaptă a lui Cameron. Odată ajuns şef al executivului, în 2010, acesta a recompensat-o cu postul de ministru de interne, funcţie pe care May a deţinut-o neîntrerupt de atunci şi în care s-a remarcat prin fermitate, indiferent că a fost vorba despre delincvenţi, imigranţi ilegali sau predicatori islamişti. 

Conform publicaţiei Daily Telegraph, Theresa May poate fi tranşantă şi de o „determinare feroce”, motiv pentru care uneori este denumită „noua Margaret Thatcher”. „Ea are o putere de muncă incredibilă şi este foarte exigentă (…) Detestă riscul, este o persoană de încredere”, afirmă una dintre colaboratoarele ei. 

Profilul Theresei May pare apropiat de cel al cancelarului german Angela Merkel, ele având în comun faptul că sunt fete de pastori, nu au copii şi sunt două politiciene conservatoare deschise şi pragmatice. 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă