16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUE exclude posibilitatea unui Brexit. Marea Britanie: propunerile Consiliului European reprezintă o...

UE exclude posibilitatea unui Brexit. Marea Britanie: propunerile Consiliului European reprezintă o bază solidă pentru negocieri

Uniunea Europeană exclude ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Astfel, el a precizat că UE nu are un plan B. Totodată, şi Marea Britanie consideră că propunerile Consiliului European, menite să evite un Brexit, reprezintă “o bază solidă” pentru negocieri, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Davit Cameron, informează AFP, citat de Agerpres.

“Nu avem un plan B, avem un plan A. Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană şi va rămâne un membru constructiv şi activ al Uniunii Europene”, a spus Juncker, care urmează să se întâlnească în cursul zilei de marţi, la Bruxelles, cu premierul britanic David Cameron. 

Mai mult, şeful Comisiei Europene a precizat că un plan B ar putea da impresia că UE ia în considerare “la modul serios” posibilitatea unui “Brexit”. 

Citeşte şi: Merkel: Germania şi Polonia vor depune toate eforturile pentru evitarea unui Brexit

“Prin urmare, nu intru în detalii privind un plan B”, a mai precizat Juncker.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat, la 2 februarie, un pre-acord pentru a răspunde revendicărilor Londrei şi pentru a evita un Brexit, însă punctele de dezacord sunt numeroase: de la imigraţie şi guvernanţă economică la suveranitate politică. 

Propunerile lui Tusk “vor fi analizate joi şi vineri” de către liderii europeni şi “vom vedea dacă ele vor fi sau nu considerate echitabile pentru Marea Britanie şi pentru celelalte state membre”, a comentat Juncker. “Este încă prea devreme”, a spus el. 

Citeşte şi: Ce a declarat David Cameron despre acordul care vizează reforma relaţiilor cu UE

Un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a declarat că propunerile Consiliului European, menite să evite ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, reprezintă “o bază solidă” pentru negocieri.

“Ei sunt de acord că facem progrese în subiectul renegocierii (apartenenţei Marii Britanii la UE) şi că pre-acordul prezentat de Consiliul European oferă o bază solidă pentru a ajunge la un acord la summitul din această săptămână”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Mai mult, surse din anturajul preşedintelui francez au decarat, la sfârşitul unei vizite lui David Cameron la Paris, că există o “voinţă politică de a încheia” un acord, însă “mai este de lucru, în special privind guvernanţa economică”. 

Marea Britanie negociază termenii aderării la UE şi speră să ajungă la un acord la summitul UE ce va avea loc joi şi vineri la Bruxelles, înaintea unui referendum care s-ar putea ţine chiar în această vară. Cu toate acestea, Franţa pune condiţii, refuzând orice revizuire a tratatelor europene sau principiilor fundamentale ale Uniunii.

Citeşte şi: Negocieri decisive între UE şi Marea Britanie

Referendumul, organizat sub presiunea partidului eurosceptic UKIP şi a Partidului Conservator al lui Cameron, ar putea avea loc chiar în luna iunie, dacă cele 28 de state membre vor ajunge la un acord la sfârşitul săptămânii. 

Cele mai citite

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...

Adio, Paul Auster. Autorul ”Trilogiei New York-ului” a decedat la vârsta de 77 de ani

Paul Auster, celebrul scriitor american cunoscut pentru romanele sale captivante, poemele și scenariile de film, a încetat din viață la vârsta de 77 de...

Ziua Muncii a adus proteste violente în mai multe orașe din Franța și Turcia

Proteste violente au loc, miercuri, în mai multe orașe din Franța și Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă