19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO. Ce a făcut Valeriu Zgonea înainte de a se însura

FOTO. Ce a făcut Valeriu Zgonea înainte de a se însura

Șeful Camerei Deputaților s-a căsătorit sâmbătă cu Laura Bumbu, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați 300 de persoane. Întrucât nunta politicianului a costat 30.000 de euro, acesta a făcut un drum la bancomat înainte de a se însura, potrivit cancan.ro. 

Cu câteva ore înainte de eveniment, cancan.ro l-a surprins pe deputatul PSD cum pleca de la Parlament și în drum spre Snagov s-a oprit la bancomat. 

Citește și: FOTO. Șeful Camerei Deputaților, la a doua căsătorie. Cum au arătat mirii și ce invitați au avut la petrecere

Zgonea a fost însoțit de un agent SPP în timp ce a scos o sumă importantă de bani.  

Căsătoria religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din centrul Capitalei. După ce ceremonia s-a finalizat, a urmat o petrecere la Palatul Snagov, unde cuplul s-a distrat alături de peste 300 de invitați. 

Printre cei care au particpat la nunta lui Zgonea  au fost colegii săi de partid, miniștrii Rovana Plumb și Gabriela Szabo și senatoarea Gabriela Firea cu soțul său primarul din Voluntari, Florentin Pandele.

Citește și: Valeriu Zgonea se însoară

Premierul Victor Ponta nu a putut merge la nunta lui Zgonea, întrucât încă se află la o clinică din Istanbul unde se reface după operație de ligamente suferită tot în Turcia. A fost însă prezent socrul său, senatorul Ilie Sârbu.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă