18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleFotbalistul Lionel Messi vrea să scape de condamnarea pentru fraudă fiscală

Fotbalistul Lionel Messi vrea să scape de condamnarea pentru fraudă fiscală

Fotbalistul argentinian Lionel Messi va face apel în faţa Curţii Supreme spaniole, după ce miercuri a fost condamnat la 21 de luni de închisoare, pentru fraudă fiscală, informează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit avocaților lui Messi, apelul „se va încheia prin a se da dreptate apărării”, iar decizia judecătorilor „va demonstra că Leo s-a comportat întotdeauna corect, la fel ca şi tatăl său”, condamnat de asemenea în acelaşi caz.

Lionel Messi şi tatăl său, Jorge Horacio Messi, au fost condamnaţi miercuri de un tribunal din Barcelona la câte 21 de luni de închisoare, precum şi la plata sumei de 3,68 milioane euro pentru fraudă fiscală. În Spania, însă, pedepsele mai mici de doi ani sunt executate doar în cazul unor persoane cu antecedente penale. 

Citește și: Fotbalistul Lionel Messi, condamnat la aproape doi ani de închisoare, într-un dosar de fraudă fiscală

Ei au fost acuzaţi că s-au folosit de societăţi-fantomă din Belize şi Uruguay – pe atunci considerate paradisuri fiscale – pentru a eluda fiscul în privinţa unor sume provenite din drepturile de imagine ale fotbalistului, între 2007 şi 2009, în valoare de 4,16 milioane euro, sumă pe care au achitat-o între timp, cu dobânda aferentă. 

Procurorii ceruseră pedepse de 22 de luni şi 15 zile de închisoare pentru Messi şi tatăl său. 

Lionel Messi a fost audiat, în 2 iunie, la Barcelona. El a susținut că „nu a fost la curent cu nimic”, tatăl său fiind cel care s-a ocupat de chestiunile financiare. 

„Eu am jucat fotbal. Nu am fost la curent cu nimic”, a declarat atunci atacantul. „Nu mi s-a explicat niciodată cum sunt gestionate drepturile de imagine. (…) Tot ce ştiam era că semnez cu sponsorii pentru suma X şi că apoi trebuie să fac reclame cu fotografii şi lucruri de genul ăsta, dar nu ştiam nimic despre bani şi unde ajungeau”, a adăugat argentinianul. 

Messi şi tatăl său au fost acuzaţi că s-au folosit de societăţi-fantomă din Belize şi Uruguay – pe atunci considerate paradisuri fiscale – pentru a eluda fiscul în privinţa unor sume provenite din drepturile de imagine ale fotbalistului, între 2007 şi 2009. 

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă