12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportBogdan Aurescu a explicat care sunt prioritățile summitului NATO de la Varșovia

Bogdan Aurescu a explicat care sunt prioritățile summitului NATO de la Varșovia

Colaborarea dintre NATO și Uniunea Europeană, cât și dialogul cu Rusia, sunt printre prioritățile summitului de la Varșovia, a precizat consilierul prezidențial pentru politică externă Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat Digi24.

Totodată, Bogdan Aurescu a spus că autorităţile de la Bucureşti au început să negocieze declaraţia finală a summitului de la Varşovia, care va avea peste 120 de puncte, iar o parte dintre ele vor fi dedicate României.

„Negocierile pentru summit putem spune că au început imediat după ce s-a terminat summit din Marea Britanie. Între summitul din Țara Galilor din septembrie 2014 şi summitul de la Varşovia din iulie 2016 există un întreg set, proces de iniţiative care au fost lansate, de rezultate care au fost obţinute, de măsuri care au fost propuse, negociate şi cele mai multe dintre ele vor fi omologate la acest summit. Este o negociere complexă care trebuie spus că nu începe cu o lună înainte de summit, deşi negocierile pe comunicatul final, declaraţia finală a summitului, documentul care reuneşte cele mai importante elemente care urmează să fie adoptate de către şefii delegaţiilor participante, au început în jurul datei de 20 iunie”, a declarat Bogdan Aurescu.

Potrivit fostului ministru de Externe, în cadrul summitului de la Varșovia, Uniunea Europenă şi NATO vor semna o declaraţie comună prin care vor colabora în mai multe domenii care ţin de securitate. 

„Sper să vedem şi o declaraţie comună a liderilor UE şi NATO, care să fie adoptată cu ocazia summit-ului, care pune accent pe întărirea cooperări în zone unde sunt interese comune destul de clare. Fie că este vorba despre combaterea războiului hibrid, despre apărarea cibernetică, despre comunicarea strategică, mai sunt şi alte zone unde cele două organizaţii au interese comune. Deci, sperăm să vedem, după acest summit, o întâlnire a parteneriatului dintre NATO şi Uniunea Europeană. În noiembrie anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe a înaintat la NATO un document consistent, cu propuneri concrete de întărire a cooperării dintre NATO şi UE, o parte dintre acestea fiind deja incluse în acest prevederi care sunt încă în curs de finalizare pentru Varşovia”, a spus Bogdan Aurescu. 

Citește și: Începe summitul NATO de la Varșovia. Pe agendă: scutul antirachetă, trupe la Marea Neagă și relația cu Rusia

Un alt punct important pe agenda summitului de la Varșovia este reprezentat de viitorul colaborarării dintre Rusia şi NATO.

„În ceea ce priveşte relaţia NATO-Rusia din această perioadă, a existat deja o reuniune a unui Consiliu NATO-Rusia, o parte dintre aliaţi au fost destul de mulţumiţi de această reuniune, alţii mai puţin. Cert este că decizia de a avea o a doua reuniune a Consiliului NATO-Rusia după summit este o decizie mult mai bună. Noi nu trebuie să cream impresia nimănui şi mai ales Rusiei că discutăm deciziile pe care le vom adopta la summit cu Rusia înainte ca ele să fie adoptate la summit”, a declarat Bogdan Aurescu.

Totodată, el a mai precizat că este necesar să se mențină un dialog între Rusia și Alianța Nord-Atlantică.

„Dialogul trebuie să fie menţinut şi este nevoie de acest tip de dialog, mai ales că pe agenda Consiliului NATO-Rusia, atât a primei reuniuni, cât şi pe agenda următoarei reuniuni, se vor aşeza mai ales aspecte care ţin de situaţia aliaţilor. E vorba despre situaţia din Ucraina, despre măsurile de creştere a transparenţei în activităţile militare sau despre situaţia din Afganistan. Acest dialog trebuie însă să fie precedat de consolidarea posturii de descurajare a NATO. Putem să avem un dialog eficient cu Federaţia Rusă dacă avem o descurajare eficientă. Acest punct de vedere a prevalat, iar reuniunea Consiliului NATO-Rusia, care va avea loc pe 13 iulie, va consacra acest tip de abordare”, a explicat Bogdan Aurescu.

Citește și: NATO. La Varșovia, România va primi un plan de contingență îmbunătățit

Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu va face parte din delegaţia preşedintelui României la Summitul NATO. Este cel de-al cincilea summit la care asistă, la celelalte întâlniri a fost în calitate de secretar de stat în cadrul ministerului Afacerilor Externe.

18 președinți, 21 de șefi de guvern, 41 de miniștri de Externe și 39 de miniștri ai Apărării participă, vineri și sâmbătă, la summitul NATO de la Varșovia, prezentat de autoritățile poloneze drept cel mai mare din istoria Alianței Nord-Atlantice.

Pe lângă membrii NATO, la Varşovia sunt aşteptaţi şi liderii UE şi ai ţărilor asociate sau partenere, precum Georgia, Ucraina sau Afganistan. Delegaţiile numără în total peste 2.200 de membri, iar numărul jurnaliştilor acreditaţi a depăşit 2.000. 

Lucrările summitului se vor desfășura pe stadionul naţional, construit pentru Campionatul European de fotbal din 2012. 

Citește și: Ministrul polonez al Apărării, nemulțumit de organizarea Consiliului Rusia – NATO

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă