13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechCe a spus Pambuccian după consultările cu Iohannis

Ce a spus Pambuccian după consultările cu Iohannis

Deputatul Varujan Pambuccian, preşedinte al grupului minorităţilor din Parlament a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) trebuie să fie un ”arbitru independent” al alegerilor şi trebuie să verifice cheltuielile din campaniile electorale, relatează Mediafax

”E bine să întărim AEP-ul şi să îi dăm rolul pe care este normal să îl aibă, de arbitru independent al alegerilor”, a spus deputatul.

Citește și: UPDATE: Consultări Iohannis – partide. Ponta: PNL să se hotărască dacă vrea revizuirea Constituției. Liberalii acuză PSD de obstrucționarea Justiției

Pambuccian a mai declarat că, în ceea ce priveşte alegerile generale, a fost o discuţie legată de diversele variante de lucru.

”Noi am pledat întotdeauna împotriva alegerilor uninominale, am spus că este o greşeală, şi, atunci, revenirea la principiile legii electorale după care s-au făcut alegerile în 2000 mi se pare o idee foarte bună, cu vot pe liste, cu o reprezentare echilibrată a judeţelor şi cu o grijă ca minorităţile să fie reprezentate”, a spus Varujan Pambuccian.

În privinţa votului în diaspora, deputatul grupului minorităţilor din Parlament a precizat că listele electorale trebuie aduse la zi, în permanenţă, şi administrate de AEP, cu cunoaşterea din timp a celor care doresc să voteze în diaspora şi asigurarea centrelor de votare suficiente, la maxim o sută de kilometri de fiecare dintre votanţi.

”Sigur, costă, dar este un cost necesar pentru a asigura acest drept fiecărui cetăţean român, cu condiția de a se asigura votul direct şi secret. Până acum, o asemenea formulă nu am văzut-o, din nicio direcţie. Încă credem că formulele clasice trebuie luate în calcul foarte serios, altfel putem vicia votul, prin pierderea caracterului secret şi direct. Ştiu că unora nu o să le placă că am spus lucrul ăsta, dar e bine să te gândeşti la toate consecinţele unei decizii pe care o iei”, a explicat Pambuccian.

Citește și: ORA 19:00. Preşedintele Klaus Iohannis face declaraţii după consultările cu partidele

Delegaţia grupului minorităţilor a fost ultima la consultările de la Palatul Cotroceni, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi partide, pe tema stadiului legilor electorale.

La ora 19.00, şeful statului va susţine o declaraţie de presă, pentru a prezenta concluziile acestor discuţii.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă