16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLucrarea de doctorat a lui Oprea nu scapă de Comisia de Etică...

Lucrarea de doctorat a lui Oprea nu scapă de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti

Deşi lucrarea de doctorat a politicianului Gabriel Oprea a trecut cu bine de analiza Consiliului Naţional de Etică (CNE), suspiciunile de plagiat nu au fost eradicate şi de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti. Preşedintele Comisiei, Marian Popescu, a acuzat CNE, într-o conferință de presă, că nu a făcut o analiză reală a lucrării.

Citeşte şi: Cazul plagiatului lui Gabriel Oprea: copy-paste după Victor Ponta

„Am scris CNE, urându-le succes. Colegii noştri nu au făcut o analiză reală a lucrării domnului Gabriel Oprea. De altfel, au făcut la fel şi în cazul domnului Ponta. Nu am renunţat la analiza cazului”, a spus Popescu, care a recunoscut, joi, într-o conferinţă de presă, că insTituţia ar putea fi dată în judecată, întrucât CNE este singurul organism abilitat pentru soluţionarea sesizărilor de plagiat la nivel naţional.

Citeşte şi: Gabriel Oprea, suspect de plagiat și că a obținut doctoratul înainte de termen

De asemenea, comisia universitară de etică a atras atenţia că există ca rezultat al propunerilor şi a aprobării senatului universitar, spre deosebire de CNE, care este rezultatul numirii, prin alocare de locuri pentru diverse structuri, de către ministrul Educației.

Ca și în cazul de plagiat al premierului Victor Ponta, sesizat în anul 2012 de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti,  există o dispută legislativă legată de instituția abilitată să dea verdictul de plagiat în cazul lucrărilor de doctorat. Legea spune că analiza trebuie făcută de către instituția unde s-a obținut titlul, în speță Universitatea București. Însă, juriștii spun că numai în cazul demnitarilor lucrarea de doctorat trebuie analizată de către Consiliul Național de Etică. Astfel, oricare ar fi verdictul Universității București, va putea fi ignorat.

CNE a anunţat, joi că suspiciunile de plagiat în cazul lui Gabriel Oprea nu se confirmă.

Citeşte şi: Oprea scapă de acuzațiile de PLAGIAT. Care sunt argumentele Consiliului de Etică

”În urma sesizării având ca obiect teza de doctorat elaborată de domnul prof. univ. dr. Gabriel Oprea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional în cazul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, a finalizat procedurile de analiză în acest caz, adoptând Hotărârea nr. 2.165/8.07.2015 prin care constată că nu se confirmă suspiciunea de plagiat”, se arată în comunicatul remis de Consiliul Național de Etică.

Citeşte şi: Victor Ponta, AMENDAT pentru că nu a respectat o decizie judecătorească

Oprea a realizat studii de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar diploma de doctorat a fost obținută în domeniul Procedurii Penale, coordonator fiind profesorul universitar doctor Ion Neagu.

Gabriel Oprea a anunțat că respinge orice acuzație, el fiind un om corect. De asemenea, el a lăsat să se înțeleagă că a fost vorba de o răzbunare indicând persoana care a făcut această sesizare.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă