12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBecali, cercetat disciplinar pentru că a făcut declarații publice în cele 24...

Becali, cercetat disciplinar pentru că a făcut declarații publice în cele 24 de ore de libertate

Penitenciarul Poarta Albă îl cercetează disciplinar pe Gigi Becali după ce acesta a făcut numeroase declarații publice în ziua în care a fost liber, deși nu avea voie să facă așa ceva fără acordul conducerii închisorii, conform B1TV. 

Astfel, el ar putea să-și piardă privilegiile obținute în penitenciar, după ce a încălcat mai multe dispoziții valabile pentru cele 24 de ore de libertate

Citește și: Gigi Becali, eliberat din penitenciar pentru 24 de ore. Primele declarații ale omului de afaceri

De asemenea, Becali era obligat ca imediat după eliberare să se prezinte la sediul IPJ Ilfov, însă acesta a trecut pe acasă, apoi a mers la cimitir și abia la final s-a prezentat la poliție. 

Astfel, Becali ar putea să-și piardă regimul deschis de executare al pedepsei.

Patronul clubului Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a ieşit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă cu o permisie de 24 de ore. El a spus că merge să îşi vadă familia, apoi va merge la cimitir şi la Poliţie.

"Trebuie să se obişnuiască lumea că nu sunt un câine, că nu pot să fiu arătat cum vrea şi când vrea cineva, sunt un om, nu sunt sălbatic, vorbesc cu oamenii. Nu mă arată nimeni când vrea, numai Dumneazeu poate să mă arate, nu este nimeni stăpân pe mine, eu sunt stăpânul meu şi numai un Hristos am, atât", a spus finanţatorul Stelei.

Gigi Becali s-a întâlnit, în primele sale ore de liberatate, la vila din Pipera, cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi cu mai mulţi jucători stelişti. Finanţatorul echipei a primit o permisie de 24 de ore, după care se va întoarce în penitenciar, unde își ispășește pedeapsa în urma Dosarului Transferurilor.

Citiți și: Gigi Becali i-a primit la vila din Pipera pe jucătorii Stelei și pe Reghecampf

Patronul clubului Steaua Bucureşti, Gigi Becali, s-a întors marţi dimineaţă, la Penitenciarul Poarta Albă. Înainte de a intra în unitatea de detenţie a făcut declaraţii presei și a spus că se întoarce liniștit la Penitenciarul Poarta Albă, după ce şi-a liniştit familia, care a văzut că este sănătos. 

Citește și: Gigi Becali s-a întors la Penitenciarul Poarta Albă: Sper să mă elibereze CEDO pentru tratament

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă