18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCare este cerința lui Erdogan în legătură cu Turkish Airlines

Care este cerința lui Erdogan în legătură cu Turkish Airlines

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a solicitat autorităţilor române permisiunea ca operatorul aerian Turkish Airlines să opereze un al patrulea zbor zilnic între România şi Turcia, potrivit Mediafax. 

În acest context, președintele a amintit și că în România lucrează peste 10.000 de firme ale investitorilor turci.

Solicitarea a fost prezentată în prezenţa premierului Victor Ponta, cu ocazia participării la Forumul de afaceri România-Turcia care a avut loc, miercuri, la Camera de Comerț și Industrie a României.

“Dacă înainte zborurile către Turcia erau mai mici, astăzi avem trei zboruri pe zi Turkish Airlines, dar chiar solicităm un al patrulea zbor şi astăzi am discutat din nou această problemă”, le-a spus Erdogan oamenilor de afaceri turci şi români, după întâlnirea cu Ponta.

Citește și: Erdogan: Turcia, o susţinătoare a păcii în zona Mării Negre

El şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu creşterea relaţiilor economice, să se dezvolte şi prietenia între cele două naţiuni.

“Volumul de comerţ este 6,3 miliarde de dolari, dar, aşa cum am discutat şi cu domnul Ponta mai devreme, am stabilit un obiectiv de 10 miliarde”, a arătat preşedintele turc.

De asemenea, Erdogan a dat Dobrogea ca exemplu de convieţuire a populaţiei majoritare cu comunitatea tătaro-turcă şi a anunţat că, anul trecut, 450.000 de turişti români au vizitat Turcia. Erdogan a prezentat şi mai multe cifre, dorind astfel să arate creşterea economică din ultimii ani înregistrată de Turcia, şi a apreciat că ţara sa merita să facă parte din Uniunea Europeană.

“Cifrele pe care le-am prezentat au dovedit că Turcia este de mult intrată în UE”, a spus Erdogan.

El a mulţumit României pentru faptul că sprijină integrarea ţării sale şi a apreciat că aceasta nu s-a produs are la bază motive politice.

În discursul său, preşedintele Turciei a amintit că marţi seara, la Istanbul, au avut loc unele evenimente violente şi din această cauză îşi va scurta vizita în România.

„Preşedintele(Klaus Iohannis-n.r.) şi domnul prim-ministru(Victor Ponta-n.r.) au fost de acord ca noi să ne întoarcem cât mai repede în Turcia şi imediat după această reuniune ne vom întoarce în Turcia”, le-a spus preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan participanţilor la forum.

Citește și: Președintele Recep Erdogan cere eliminarea vizelor impuse de România

La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că România are nevoie de parteneriatul cu Turcia şi a enumerat mai multe domenii de interes comun.

“Turcia este principalul partener comercial al României din afara UE şi pentru dezvoltarea economică a României, relaţiile economice cu Turcia la nivelul instituţiilor, dar şi la nivelul companiilor private sunt esenţial. Sunt absolut convins că prin proiectele pe care le-am început cu cel care atunci era primul ministru al Turciei şi astăzi este preşedintele Turciei (…), proiectele comune în zona energiei, agriculturii, a infrastructurii, putem să aducem un câştig real pentru ambele ţări şi pentru popoarele noastre”, a spus Ponta.

El şi-a exprimat dorinţa ca România şi Bucureştiul să se dezvolte asemenea Turciei şi fostului oraş Constantinopole, actualul Istanbul.

“Îmi doresc ca România să facă în ceea ce priveşte economia, infrastructura în mod special, progresele pe care le-am văzut şi le vedem toţi cei care mergem în Turcia şi în mod special în oraşul care înseamnă atât de mult şi pentru Turcia şi pentru România şi pentru toată civilizaţia – îi spuneam Constantinopole, Istanbul. Aş vrea ca Bucureştiul, România, să se dezvolte în acelaşi fel şi cred că direcţia şi realizările din ultimii ani ale Turciei reprezintă fără îndoială pentru România un model de urmat”, a mai spus Ponta.

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Piedone nu se poate retrage repede, pentru că se vrea bărbat în toată Firea

Ilustrație: Marian Avramescu Candidatul independent pentru funcția de primar general al Capitalei, dar totuși dependent de vaccin anti-varan, Cristian Popescu – Piedone, vrea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă