17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCare este poziţia SUA faţă de menţinerea Marii Britanii în UE

Care este poziţia SUA faţă de menţinerea Marii Britanii în UE

Secretarul de stat american John Kerry a declarat, sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, că  SUA sunt profund interesate ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană puternică. Totodată, el a mai precizat că spaţiul european se confruntă, în pezent, cu ameninţarea “cvasi-existenţială” reprezentată de criza migraţiei, informează AFP, citată de Agerpres. 

Potrivit lui Kerry, SUA vor ajuta Europa să facă faţă crizei migraţiei, criză care reprezintă o ameninţare “cvasi-existenţială” pentru continent. “SUA conştientizează natura cvasi-existenţială a acestei ameninţări pentru viaţa politică şi înţeleg ţesătura vieţii sociale din Europa”, a spus şeful diplomaţiei americane. 

Citeşte şi: Premierul Medvedev: Rusia și Occidentul, într-un nou război rece

“Tocmai de aceea ne vom ralia şi vom pune în funcţiune o misiune NATO pentru a închide o cale-cheie a migraţiei şi vă vom susţine şi de altă manieră pentru a stopa această maree, din cauza potenţialului său de a aduce atingere unităţii europene”, a declarat Kerry cu referinţă la misiunea NATO de ajutorare în lupta împotriva traficanţilor de migranţi din Turcia în Grecia, pe Marea Egee. 

Mai mult, el a adăugat că actuala criză umanitară nu este doar problema Europei, ci şi a Statelor Unite.

Citeşte şi: Premierul francez Manuel Valls avertizează: În Europa, atentatele de amploare reprezintă o certitudine

Ţările din UE au opinii diferite pe marginea acţiunilor care ar trebui luate în faţa afluxului a sute de mii de migranţi, majoritar sirieni. Germania insistă asupra unor cote de refugiaţi care să fie primiţi de ţările UE, poziţie respinsă de numeroase state membre.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...
Ultima oră
Pe aceeași temă