12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCât câștigă Austria din organizarea concursului Eurovision

Cât câștigă Austria din organizarea concursului Eurovision

Viena a fost desemnat orașul gazdă pentru concursul Eurovision, anunță Radioteleviziunea Austriacă ORF. 

Astfel, în mai 2015 artiști și delegați din 40 de țări împreună cu 1.700 de jurnaliști și mii de fani din lumea întreagă se întâlnesc în Austria la acea mare sărbătoare a muzicii și prieteniei între popoare care este „Eurovision Song Contest“, ajunsă la a 60-a ediție. „Building Bridges”: De la nord la sud, de la est la vest, din trecut spre viitor este sloganul ales de organizatori în acest an, potrivit unui comunicat al Primăriei Vienei. 

Citește și: EUROVISION 2015. Trupa Voltaj a câștigat finala Eurovision România (FOTO)

Oficiul Național de Turism al Austriei (Österreich Werbung) a elaborat în colaborare cu  prof. Egon Smeral de la Modul University Viena estimări cu privire la efectele desfășurării concursului Eurovision asupra turismului.

Potrivit acestora, se vor înregistra aproximativ 75.000 de nopți de cazare ale turiștilor străini cu ocazia  Eurovision Song Contest-ului, ceea ce echivalează cu o cifră de afaceri de minim 15 milioane de euro. Din aceasta rezultă efecte directe și indirecte de valoare adăugată  de minim 11,5 milioane de euro și aproximativ 150 de locuri de muncă pe perioadă determinată. 

În ziua de 10 mai 2014 Conchita Wurst a câștigat pentru Austria cu melodia „Rise Like a Phoenix“ Eurovision Song Contest-ul. Prin urmare, cel mai mare eveniment de divertisment TV din lume se va desfășura după 48 de ani din nou în Austria. În 19 și 21 mai, pe scena de la Wiener Stadthalle, reprezentanții diferitelor țări vor concura în cadrul celor două semifinale pentru calificarea în marea finală, iar în 23 mai, pentru câștigarea celei de-a 60-a ediții a concursului „Eurovision Song Contest“. 

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă