11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCe măsuri ia SUA pentru a-și apăra aliații în Siria

Ce măsuri ia SUA pentru a-și apăra aliații în Siria

Casa Albă a declarat luni că ar putea lua “măsuri suplimentare” pentru a-și apăra aliații care luptă în Siria, potrivit Agerpres

Siria “nu ar trebui să interfereze” cu acțiunile forțelor antrenate de americani pentru a lupta contra grupării Statul Islamic, în caz contrar ar putea fi luate “măsuri suplimentare” pentru a le proteja, a afirmat purtătorul de cuvânt Josh Earnest, lăsând să planeze amenințarea unor lovituri aeriene împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad, notează France Presse.

Earnest a precizat că în acest stadiu, președintele sirian nu a încercat să perturbe acțiunile grupurilor sprijinite de Statele Unite, dintre care o unitate de 54 de rebeli implicați în provincia Alep începând cu jumătatea lunii iulie în cadrul unui grup de insurgenți numit Divizia 30.

Citește și: Noi critici ale Rusiei la adresa SUA. Ce avertizează Moscova

Dar aceste trupe au fost vizate de Frontul Al-Nosra, filiala siriană Al Qaida, provocând lovituri aeriene din partea Statelor Unite, amintește AFP.

Pentagonul a negat capturarea unor membri ai Diviziei 30 instruiți de Statele Unite.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat la rândul său că opt dintre acești 54 de rebeli au fost răpiți miercuri seară de Frontul Al-Nosra, care a revendicat apoi răpirea.

Citește și: Filială Al Qaida ar fi CAPTURAT mai mulți rebeli antrenați de americani

Duminică, grupul jihadist a difuzat o înregistrare video afirmând că arată capturarea săptămâna trecută a unor rebeli sirieni antrenați de SUA și acuzați de “colaborare cu Occidentul”.

 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă